Citate despre Aprilie

Un barbat se poate bucura de toate anotimpurile vieții, dar o femeie nu are dreptul decat la primăvară! © CCC

Singurul eșec de care omul ar trebui să se teamă este de a nu-și stabili corect scopul.

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Zâmbind printre-ale primăverii ruguri, În taină, liliacul timpuriu Întredeschide buzele din muguri.   Dar cerul s-a schimbat în plumburiu. Zăpada, ploaia, uite, și-au dat mâna, Alături bat cu pașii uzi țărâna, De parcă primăvara n-a venit. Țărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit, A-ncremenit și-a căpătat pe față Lucioase, triste pojghițe de gheață.   Împotmoliți la marginea miriștii, În gând înjură vremea tractoriștii. Strâng buzele plesnite-n vânt și tac. Li-i ud până și pacul de tabac Și trebuie să stea în glod, s-aștepte, S-aștepte până timpu-o să se-ndrepte.   Vuiește lung al strungului ecou, Ca o imensă strună încordată. E mohorât prietenul meu nou Și-i totuși mai febril ca niciodată. Șuieră șerpii șpănului și curg, Metalul își rotește curba rază. Prietenul îmi pare un chirurg Ce viața unui om salvează, Deși o piesă de tractor când faci, De obicei nu semeni cu un vraci.   – Ce-atâta grabă-n gesturile tale, De ce atâta încordare-ți ceri? În ale tale palme minerale De unde ai nestinsele puteri?   – Vezi, ploaia și zapada și-au dat mâna, Alături bat cu pașii uzi țărâna, Împotmoliți la marginea miriștii Nerăbdători așteaptă tractoriștii Iar când pământul s-o zvânta sub soare, Vor trebui tractoare multe, noi, Ca timpul scurs și fără înturnare Să-l smulgă tractoriștii înapoi!   Puterile acelor ce-ar munci, Dar sunt siliți îndurerați s-aștepte, În vinele prietenului bat Și-n limpezimea gândurilor drepte; El a primit prin vine nevăzute Neliniștile care fierb în ei. Aceasta-i solidaritatea clasei Și-i inima prietenilor mei.   … S-a înecat lumina-n pâcle grele Și bezne reci au pâlpâit pe lut. Mi-am însoțit prietenul acasă Și prin grădina-i tristă am trecut. În pâlcuri liliacul timpuriu Se legăna scheletic și pustiu, Cu crengile-n cârlig, ca niste căngi.   Muguri căzuți se destrămau sub crengi… M-a întrebat cu voce sugrumată: – Tu ce zici? Mai înmugurește-o dată?   Apoi cu degetele aspre, groase, Arse de șpan și de rugină roase, Mi-a arătat ce mari erau să fie Mugurii fini de floare timpurie…   Prietene cu degete de colos Ce dă măsura gingașiei florii, Iubești o floare-atâta de duios, Cum stiu să o iubească visătorii.   Prietene, te doare moartea ei Cum poate doar pe-un mare om să-l doară…   Și-ai dat măsura plinei frumuseți Când degetele-ți floarea măsurară Dar nu știi? Liliacul timpuriu Mai poate-nmuguri și-a doua oară.   Tu ești puterea care-nsuflețește Pământul – și-l preface bun și viu. Tu răsădești în inimile noastre Și-n cântec liliacul timpuriu. (Liliacul timpuriu, 1956)

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost. © CCC

La toamna, imi voi aduna toate durerile și le voi îngropa în gradina mea. Când aprilie va înflori din nou, iar pământul și primăvara isi vor celebra cununia, gradina mea va fi plină de flori minunate și rare. (Nisipul si spuma) © CCC  Published on: Oct 12, 2012

Primavara se anunta intotdeauna plina de promisiuni... fara sa ne minta niciodata, fara sa-si piarda niciodata puterile. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Un cireş în primăvară Nu e pom, e doar o floare Uriaşă, uriaşă, Ca zăpada la culoare. (Un cireş în primăvară)

Liliacul este, în esență, luna mai. © CCC

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Primavara este inevitabila. © CCC

Precum aduce-n sârg cu sine Spre ţara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oştiri străine, Aşa vedeam un vânt grăbit Cu norii după el cum vine.   Urlând le cârmuia cărarea Purtându-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Şi mii de lupi şi mii de corbi De-a valma să-nspăimânte zarea.   Silit-au codri mari să mugă Şi-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cânt de rugă, Trăsniră, şi-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă.   Cu ei o noapte-nfricoşată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăşi parcă-nspăimântată De-atâta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată.   S-a dus cum a venit. Departe Spre-adâncul orizont s-a dus Şi spaime-acum pe-acolo-mparte. Şi iar s-a luminat pe sus Şi râde soarele lui marte! (Furtuna primăverii)

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă De unde-au stat departe de frumos Se reîntorc livezile acasă În rochii înflorite până jos   E primăvară, iarăşi primăvară! Pe fiecare margini de făgaş Îşi scot strămoşii degetele-afară, De ghiocei, de crini, de toporaşi   Se simte iarăşi mirosul câmpiei Din nou aruncă soarele pojar La cântecul înalt al ciocârliei Ies roadele cu capetele-afar'   Aruncă ziua peste tot cu vrăbii În codri cucii iară-au năvălit Se bat cu gâtul păsările-n săbii Şi glasurile-şi dau la ascuţit. (Primăvara)

Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară.   N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)

Cireșii-nșiră alfabetul Pe tabla cerului cu-ncetul.   Bucoavne albe, fără grai, Pe-albastrul firmament de mai.   Spun firmament doar pentru rimă Cand râde soarele nu-i climă.   Au cine nu-i un pic năuc De-aude cântecul de cuc?   Eu, unul, mi-s năuc tot anul Și de-aia versu-mi, năzdravanul   E pedepsit ca, pe-apucate, Să-ndruge fraze ferecate.   Anume – poate - că-s poet: Le port în minte ca-n sipet.   Și dacă singur sunt în stare Să-mi dau poveștilor crezare,   Să nu uitați că, scos din fire, Nebun mă simt de fericire... (Primavara)

Cu o rândunică, nu se face primăvară nici măcar pentru o zi; și tot astfel, o zi, sau un scurt răgaz, nu face un om binecuvântat și fericit. © CCC

Pământul râde în flori. © CCC

Primavara este un întreg poem. Vorbim despre ea, o exersăm, o așteptăm. (Noaptea în Paris) © CCC