Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.
Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!
(Amiază paşnică)
Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii.
(Olesia, cap. IV)
Aprilie face floarea, iar mai are onoarea.
sau
Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească).
Proverb italian
Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore.
© CCC
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)
La toamna, imi voi aduna toate durerile și le voi îngropa în gradina mea. Când aprilie va înflori din nou, iar pământul și primăvara isi vor celebra cununia, gradina mea va fi plină de flori minunate și rare.
(Nisipul si spuma)
© CCC Published on: Oct 12, 2012
În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi.
(Forma unui an)
© CCC
Sub zăpadă, pe câmpie,
A sunat un clopoţel,
Nimeni nu l-a auzit,
Doar un gingaş ghiocel.
Ghiocei, mai mulţi deodată,
Din somn dulce se trezesc,
Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene
Ies în grabă… şi-înfloresc.
Iepuraşi şi vrăbiuţe
Sar, aleargă să îi vadă:
Ce frumoase floricele
Răsărite pe zăpadă.
Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă…
Chiar sunt flori adevărate,
Gingaşe, plăpânde, albe
Şi nespus de… ne-nfricate.
Soarele pe cer zâmbeşte,
Se opreşte-n loc uimit:
De atâta frumuseţe
Şi zăpada s-a topit.
Exista ploi de primavara incantatoare, cand cerul pare sa planga de bucurie…
© CCC
Primavara se anunta intotdeauna plina de promisiuni... fara sa ne minta niciodata, fara sa-si piarda niciodata puterile.
(Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare)
© CCC
E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost.
© CCC
Când liliacul a înflorit ultima dată în curte
Și luceafărul a răsărit devreme pe cerul vestic, în noapte,
Am plâns și voi mai plânge de câte ori se va întoarce primăvara.
© CCC
Primavara este un întreg poem. Vorbim despre ea, o exersăm, o așteptăm.
(Noaptea în Paris)
© CCC
Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de-unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o-n fugă.
Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă-nspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!
(Furtuna primăverii)
A venit primavara: cum, nimeni nu stie.
(Cantece noi)
© CCC
Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat
și anul ăsta zâna primăvară,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parcă-ar fi venit întâia oară.
Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de lânga noi.
De mult nu mă-ncercase așa dor
de viață și călcam nerăbdătoare;
simțeam cum se-nfioară sub picior
pamântul umed, fecundat de soare.
Copacii goi mi s-au părut încântători -
Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut
(trecusem până-atunci de-atâtea ori
pe lângă ei și nici nu i-am văzut)
Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spălat),
cu capul dat pe spate l-am privit
și l-am găsit de-a dreptul minunat.
Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar
erau așa de-albaștri, delicați -
ca niște firmituri lăsate-n dar
de primăvară, printre pomi-ntunecați.
M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
că pentru ei paharu-i un sicriu.
Și m-am întors spre casă mai agale,
c-o oboseală fericită-n pași,
iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale,
în schimb, aveam în suflet toporași.
(Toporași)
Unele ființe sunt ca liliacul care umple cu parfumul său, zi și noapte, aerul în care pătrunde, determinându-i pe cei care intră în cercul său îmbălsămat să experimenteze imediat o beție lăuntrică care face să se ciocnească, ca paharelor de cristal de Boemia, atomii sufletelor lor.
(Louise iubire)
© CCC
Iată c-a început să cadă
Lin, încet prima zăpadă,
Eu alerg, alerg pe-afară
Căci o văd întâia oară.
N-am ştiut că sunt pe lume
Flori atât de dulci şi moi.
Îngerii din cer presară
Vrajă albă peste noi.
(Primăvara)
Mergând de-a bușilea printre picioarele meselor și ale scaunelor, ridicându-se sau căzând, avid de sărutări și jucării, înaintând cu îndrăzneală, apoi deodată speriindu-se, se retrage în colțul brațului și al genunchiului, dornic să fie liniștit, bucurându-se de strălucirea parfumată a pomului de Crăciun.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.