Şuvoi de stropi de lumină
Din pomi ca de aur tot pică
Pe coama vântului rece
Şi ceaţa-n bucăţi o despică.
Copacii-şi dezbracă veşmântul
Şi braţele-n vânt şi le zboară.
Şuvoi de stropi de lumină,
E toamnă târzie afară.
(Amurg de toamnă)
Iată c-a început să cadă
Lin, încet prima zăpadă,
Eu alerg, alerg pe-afară
Căci o văd întâia oară.
N-am ştiut că sunt pe lume
Flori atât de dulci şi moi.
Îngerii din cer presară
Vrajă albă peste noi.
(Primăvara)
Un cireş în primăvară
Nu e pom, e doar o floare
Uriaşă, uriaşă,
Ca zăpada la culoare.
(Un cireş în primăvară)
Sub zăpadă, pe câmpie,
A sunat un clopoţel,
Nimeni nu l-a auzit,
Doar un gingaş ghiocel.
Ghiocei, mai mulţi deodată,
Din somn dulce se trezesc,
Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene
Ies în grabă… şi-înfloresc.
Iepuraşi şi vrăbiuţe
Sar, aleargă să îi vadă:
Ce frumoase floricele
Răsărite pe zăpadă.
Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă…
Chiar sunt flori adevărate,
Gingaşe, plăpânde, albe
Şi nespus de… ne-nfricate.
Soarele pe cer zâmbeşte,
Se opreşte-n loc uimit:
De atâta frumuseţe
Şi zăpada s-a topit.
Afară ninge fără grijă,
O iarnă albă e în toi,
E mult până-nfloresc caişii,
Iar fulgii par petale moi.
(Iarnă)
Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.
Florile din jur se-ntreabă:
– Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
– Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.
Nu e alta-aici ca mine
O zeiţă sunt doar eu!
– Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.
Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.
Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt…
Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice… Lăcrămioară.
(Lăcrămioara)