Emilia Plugaru
Emilia Plugaru, 17 iun. 1951, scriitoare româno-basarabeană ce compune literatură pentru copii.
Din fragedă copilărie a început să picteze și să scrie, manifestându-se în special la școala din satul Cetireni, pe care o absolvă în 1968. Se află în dilema de a alege între visul de a scrie și cel de a picta. Alege pe ultimul, urmând Facultatea de Arhitectură și Urbanistică a Institutului Politehnic din Chișinău, lucrând mai apoi în calitate de arhitect.
În 1996 cele două mari visuri din copilărie se regăsesc în debutul său literar – volumul de versuri și desene de colorat pentru copii “Sunt elevă-n clasa-ntâi”. De atunci scrie numeroase opere literare pentru copii apreciate de comunitatea culturală românească și distinse cu premii la diverse concursuri.
Premiată în cadrul Concursului Național de Dramaturgie (2001) – piesa Vârcolacii.
Cartea de poezii pentru copii “Anotimpuri colorate” a fost premiată în cadrul Salonului internațional de carte pentru copii și Tineret (ediția 2019) din Republica Moldova.
Printre altele, scriitoarea îndrăgește de asemenea și arta olăritului, manifestându-se ca ceramist și realizând diverse obiecte de artă artizanală.
Opere principale:
Poezii, povești, ghicitori și scenete pentru copii.
Citate asemanatoare
-
Un cireş în primăvară Nu e pom, e doar o floare Uriaşă, uriaşă, Ca zăpada la culoare. (Un cireş în primăvară)Afară ninge fără grijă, O iarnă albă e în toi, E mult până-nfloresc caişii, Iar fulgii par petale moi. (Iarnă)Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată. Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie? – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare. Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu. Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare. Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt… Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)Şuvoi de stropi de lumină Din pomi ca de aur tot pică Pe coama vântului rece Şi ceaţa-n bucăţi o despică. Copacii-şi dezbracă veşmântul Şi braţele-n vânt şi le zboară. Şuvoi de stropi de lumină, E toamnă târzie afară. (Amurg de toamnă)Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară. N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel. Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc. Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă. Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate. Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.