Vântul trece lin, uşor

Printre arbori şi deodată

C-un parfum îmbătător

S-a umplut pădurea toată.

 

Florile din jur se-ntreabă:

– Poate vine-n ospeţie

Vreo zeiţă de la îngeri?

Să ne-mbete, cine ştie?

 

– Nu, răspunde-nfumurată,

Îndreptând capul spre soare

Floarea care printre flori,

Este-n codru cea mai mare.

 

Nu e alta-aici ca mine

O zeiţă sunt doar eu!

– Ah, îi zice atunci pădurea,

Ai miros urât şi greu.

 

Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,

Dar zeiţă-i altă floare

Uite-o colo subţirică,

Gingaşă, fermecătoare.

 

Stă cuminte, stă în umbră,

Aplecată spre pământ,

Lacrimi albe, mici, rotunde,

Clopoţei de-argint în vânt…

 

Ea e floarea, ea-i zeiţa,

A-nflorit întâia oară.

Ne-a adus parfum ceresc

Şi-i vom zice… Lăcrămioară.

 

(Lăcrămioara)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.