Citate despre Flori

În fragede cânturi cereşti - o melodie, Abia de s-aude - cânt de ciocârlie, Prima albă floare iată că învie, Ghioceii străluce în perdea aurie.   Eu: E prea devreme, floricico, prea devreme Nordul răsuflă încă ger, Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme, Dumbrava e udă până la cer.   Abia de-i miji luminiţa aurie, Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure, Când dinţii de chiciură târzie Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.   Floricica: Viaţa noastră-i trai de fluturi, Trează-n în zori, seara te scuturi; E mai bună clipa - una în Prier, Decât multe-n toamnă-n ger.   Pentru Domnul strângi pomană, Daruri, la prieteni sau iubită, Din floarea mea tu fă cunună, Cunună pe cunună împletită.   Eu: În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure Ai crescut tu floare dragă! Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare, Cine-ţi dă mândrie, fală?   N-ai culorile din zori, Nici baticul de tulipă, Nici rochiţele de crin, Nici roza pictată-n sân.   Te voi împleti-n cunună; Dar încredere, de unde-atâta! Prietenii şi cu iubita Te primesc cu drag în mână?   Floricica: Prietenii mă culeg de cu seară, Înger vestitor de primăvară; Prietenia n-are strălucire multă La umbră mai bine-ascultă.   Demnă de ce-i mânuţa fetei Spune-mi, divină Maria! Pentru primul mugur-tulei, Capăt prima... ah! doar întâia Lacrimă. (Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

Un aer călduț, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, În vale pârâul umflat aleargă sălbatec și viu.   În zori m-a trezit sărutarea trimisă pe-o rază de soare; Lumina-neca depărtarea - tot răul murise-n uitare.   Veni pe aripă de vânt O veste frumoasă din cer. Și-acuma bătrânul pământ Își lasă cojocul de ger.   E vestea ce-o murmură seara zefirul. Pădurea o știe; Sosește de-acum Primăvara, să bucure lumea pustie.   Prin dealuri sărace, se-aude un zvon care crește mereu. Îl spună pârâului unde Îl cântă tot sufletul meu.   O floare albastră și crudă se-nalță sfioasă spre soare și cată la loc să se-ascundă de firea zăpezii ce moare.   Tu soare, trimite lumina în raze bogate spre noi și fă să răsară-n grădină frunzișul, pe arborii goi. (Primăvara)

Câte Flori neştiute în Pădure rămân Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe Fără Puterea de a-şi cunoaşte Nebănuita Frumuseţe -   Şi câte-şi risipesc în Vânt Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt - Fără să ştie ce Fior În Suflet strecura-ne-vor.   (traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)   How many Flowers fail in Wood - Or perish from the Hill - Without the privilege to know That they are Beautiful -   How many cast a nameless Pod Upon the nearest Breeze - Unconscious of the Scarlet Freight - It bear to Other Eyes –

Macul este atât de liber. Căci nu îl vei vedea niciodată legat într-un buchet. Moare imediat ce este cules. Anonim © CCC

Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta. Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc. (Micul Prinț)

Exista seri ciudate in care florile au un suflet. (Exista seri ciudate, In gradina infantei) © CCC

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns, Doar sărutarea ta ar fi în stare Să stinga focul rău ce i-a cuprins, Să-i umple de iubire şi de soare. Sărută-mi gura, buzele-ncleştate Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut. Îţi vor zâmbi din nou înseninate Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput. Sărută-mi fruntea, gândurile rele Şi toate îndoielile-or să moară, În loc vor naşte visurile mele De viaţa nouă şi de primăvară. (Sărută-mă…)

În bucurie sau tristețe, florile sunt prietenii noștri constanți. © CCC

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

O carte-mi ține-ades tovărășie Și-a mai rămas pe rândurile ei, Ca pulberea de soare străvezie, Lumina unui gând din ochii tai.   Stau astfel vremea fără s-o mai numar; Mă-nșală visul bun și mă gândesc Că-mi urmărești lectura peste umăr, Și, dacă taci, e pentru că citesc.

Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani. © CCC

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut când părul ce pe frunte ţi-a căzut, când buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tânără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară de primăvară, când va fi şi lună, va trece prin grădină-o zână bună, făcându-mă femeie să fiu iară. Atuncea sprijinindu-mi de pervaz genuchiul ud de frunze şi pământ, cu părul încă doldora de vânt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină (uitând de-atâta vreme să vorbesc), cu câte-un cuib în fiecare mână întinsă, aş începe să zâmbesc. (Vis vegetal)

Se spune că există flori care înfloresc doar o dată la o sută de ani. De ce nu ar fi unele care înfloresc o dată la o mie, la zece mii de ani? Poate că nu vom şti niciodată despre ele, doar pentru că acest "o dată la o mie de ani" a venit astăzi. (Noi) © CCC

Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj. © CCC

Şi inimile noastre să se deschidă în fiecare zi în fața prospețimii şi strălucirii macilor. © CCC

Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată.   Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie?   – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare.   Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu.   Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare.   Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt…   Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Dacă vrei fructe, nu rupe florile… Proverb indian

Înțelepciune este să respiri Ușor, și după lacrimi să zâmbești, Petalele ce cad din trandafiri Și nu s-aud când mor, să le iubești.   Privește pomii drepți din bătătură – Ei cată totdeauna către cer, Și-n ruga lor cea verde parcă cer Mai multă ploaie, mai puțină ură.   Nu te gândi la mâine, nici la ieri. Poate ’naintea spicelor să cazi, Stăpâni când nu suntem decât pe azi, Nu te gândi la mâine, nici la ieri. (Înțelepciune)