Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Magda Isanos


Magda Isanos, 17 apr. 1916 – 17 nov. 1944, avocată, poetă, prozatoare și publicistă română. A trăit 28 de ani.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), medici la spitalul din Coștiugeni, jud. Botoșani. Bunicul dinspre mamă era grec.

A urmat școala primară la Coștiugeni, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala Eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia. A frecventat cercuri studenţeşti democratice. Licențiată în drept, a profesat pentru scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.

A colaborat la Însemnări ieşene, Iaşul, Jurnalul literar, Viaţa Basarabiei, Pagini basarabene, Vremea, Cuget moldovenesc, Revista Fundaţiilor Regale, Viaţa Românească etc.

A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă.

A fondat în 1938, împreună cu Ion Frunzetti, Laurențiu Fulga, George Petcu și alții, Gruparea scriitorilor tineri.

Antum a publicat doar un volum: Poezii, 1943.

S-a stins din viață la numai 28 de ani, după o lungă perioadă de boală şi de aşteptare a sfârşitului.

În revenirea obsedantă asupra temei morţii, versurile grave, muzicale (Poezii, 1943) oscilează între deznădejde şi euforie.

Antologii lirice postume: Ţara luminii, 1946; Poezii, 1947; Versuri, 1955; Versuri, 1964; Poezii, 1974.

Premiul de debut al Editurii Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă pentru drama în patru acte Focurile (1945, în colab. cu E. Camilar).

Opere principale:

Poezie: Poezii, 1943; Cântarea munților, poeme, cu o prezentare de Mihai Beniuc, 1945; Țara luminii, 1946; Poezii, culegere cu o prezentare de Camil Baltazar,  1947; Versuri, cu un cuvânt înainte de Veronica Porumbacu, 1955; Versuri, ed. îngrijită şi prefaţă de M. Bucur, 1964; Poezii, antologie, postfaţă şi bibliografie de Magda Ursache, 1974; Cântarea munţilor, ed. şi tabel cronologic de Margareta Husar, pref. de Constantin Ciopraga, 1988; Confesiuni lirice, 1989; Poezii / Poésies, trad. de Elisabeta Isanos – ediție bilingvă română-franceză, traducere de Elisabeta Isanos,1996;

Teatru: Focurile – dramă în patru acte – în colaborare cu Eusebiu Camilar, 1945;

Proză: Creionări, 1934; Inseparabilele, 1934; Despre iubirile mari; Îngerii; Magistrata; Studenta; Orașul cu minuni (Domnișoara Vanda); Omul cu cizme roșii;

Traduceri: L. Soloviev, Minunata istorie a lui Nastratin Hogea, trad. de Magda Isanos şi E. Camilar, Bucureşti, 1945, altă ediție, 2002.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.