E-atâta frig în mine, încât îmi zic,

ca o livadă toamna: «Oare n-am visat

c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic

din toate-acestea nu s-a întâmplat?»

 

Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu

de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,

sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,

ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.

 

Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,

şi-a scuturat petalele pe jos,

şi dorul, fructul ei cel veninos,

se coace-acuma liniştit la soare.

 

(Toamna)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.