Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj.
© CCC
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
(Flori de mac)
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
(Flori de mac)
Macul este atât de liber. Căci nu îl vei vedea niciodată legat într-un buchet. Moare imediat ce este cules.
Anonim
© CCC
Nu ar fi trebuit să intru în câmpul acela să culeg maci. Știam, totuși: macii trebuie iubiți cu ochii, nu cu mâinile.
În ochi, ei ard.
Printre degetele mâinii, se ofilesc.
© CCC
Şi inimile noastre să se deschidă în fiecare zi în fața prospețimii şi strălucirii macilor.
© CCC
Ardeau ca nişte facle vii,
În vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
Obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
Am rătăcit în seara blândă,
Umplându-mi braţele de floare
Învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
Departe câmpul rămânea,
Atât de singur şi pustiu
În urma mea.
Dar când acasă-am încercat
Să-i strâng într-un aprins buchet,
Toţi macii mei s-au scuturat
Ca nişte lacrimi pe parchet.
(Macii)