Christian Bobin

christian_bobin

Christian Bobin, 24 apr. 1951, scriitor, jurnalist si filosof francez.

Atat poet, cat si moralist si memorialist, este autorul unei opere fragmentare in care credinta crestina este un element important, dar cu o abordare distantata a liturghiei și clerului.

Lucrarile sale sunt scurte și minimaliste, forma preferata fiind fragmentul, o scriere concentrata constand din mici tablouri reprezentative pentru un anumit moment. Astfel, lucrarile sale pot lua, simultan sau separat, forma romanului, jurnalului si poeziei in proza.

A scris peste 40 de carti in 30 de ani. Bobin ramane un “iubitor al linistii si al trandafirilor”, fugind de lumea literară. “Viața mea, scrie el in „Louise Amour”, s-a petrecut printre carti, departe de lume, și am făcut, fara sa-mi dau seama, cu lecturile mele ceea ce pasarile fac, instinctiv, cu ramurile goale ale copacilor: ele le cresteaza si le framanta in picioare pentru a desprinde o crenguță de curand legata de altele pentru a-si construi cuibul.”

In textele sale, in care umanistul solitar vorbeste mai mult de el insusi, Bobin impartaseste cititorilor, intr-un stil minimalist, de la micile sale placeri pana la marile sale dureri.

Pentru romanul Le Très-Bas (Cel foarte smerit), lucrare dedicata Sf. Francisc de Assisi, a primit premiul Prix des Deux Magots pe anul 1993, precum si Grand Prix Catholique de Littérature.

Opere principale:

–  romane: Le Très-Bas (Cel foarte smerit), 1992; La Plus que vive (Mai mult decat vie), 1996, un omagiu adus prietenei sale Ghislaine care a murit la 44 de ani.

–  altele: Scrisoare violeta, 1977; Focul din camere, 1978; Sarutul marmurei negre, 1984; Suveranitatea vidului, 1985; Omul dezastrului, 1986; A opta zi a saptamanii, 1986; Ce spunea omul care nu iubea pasarile, 1986; Dama, rege, valet, 1987; Scrisori de aur, 1987; Simpla incantare, 1989; Partea lipsa, 1989; Elogiu nimicului, 1990; Colportorul, 1990; Viata trecatoare, 1990; Femeia care vine, 1990; Cealalta fata, 1991; Minunea si obscurul, 1991; O rochita de sarbatoare, 1991; O carte inutila, 1992; Isabelle Bruges, 1992; Inima de zapada, 1993; Indepartarea lumii, 1993 etc.

***

Prix des Deux Magots: Premiul celor doi magoti. Premiul literar Deux Magots a fost atribuit in fiecare an unui roman francez, incepand din 1933. Creat ca reactie la Premiul Goncourt, considerat prea academic, Premiul Deux Magots a fost mai intai acordat unui tanar autor necunoscut… Raymond Queneau pentru cartea sa “Le Chiendent” (Incurcatura). Din acel an, Premiul Deux Magots deschide incepand din luna ianuarie anul literar. Acesta atrage atentia asupra scriitorilor de calitate, avand intotdeauna grija unei alegeri diverse si neconventionale precum Antoine Blondin, Marc Dugain, Frizzy Michel, Jean-Claude Pirotte, Daniel Rondeau, Eva de Castro, Olivier Séchan, Fernand Pouillon…

Magot: statueta grotesca din portelan, din China sau Japonia; fig., om foarte urat.

Les Deux Magots: cafenea faimoasa din zona Saint-Germain-des-Prés din Paris, Franța. Candva avea reputatia de a fi locul de intalnire al elitei literare și intelectuale a orașului. In prezent a devenit o destinație turistică populară. Reputația sa istorică deriva din patronajul artiștilor suprarealiști, intelectuali precum Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre, și scriitori tineri, precum Ernest Hemingway. Alte personalitati care au patronat celebra cafenea au fost Albert Camus, Pablo Picasso, James Joyce, Bertolt Brecht și scriitorul american Charles Sutherland. Statuetele celor doi magoti se afla pe coloana centrala si pe peretii din interiorul cafenelei.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.