Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "umbra"

Și da! o știu bine!

Nu voi lua nimic,

Nici măcar umbra unui nor.

Dar cât de frumoasă este, în mâna mea,

Această frăguță sălbatică!

(În Grădina Poeților din Paris)

© CCC

Reînvia treptat această lume de dragul unei femei, căreia nu îndrăznea încă să-i facă loc acolo, până ce nu avea să fie gata cu totul. Dar chipul ei, prezența ei, umbra amintirii ei cereau ca, în sfârșit, să o reînvie și pe ea – și înadins îi îndepărta chipul, fiindcă dorea să se apropie de el treptat, pas cu pas, exact ca atunci, cu nouă ani în urmă…

(Mașenka)

Frumoasă ești, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară

Și printre crengi adie-abia

Un vânt de primăvară…

 

Când de sub frunze moarte ies

În umbră viorele,

Iar eu străbat huceagul des

Cu gândurile mele…

 

Când strălucesc sub rouă grea

Cărări de soare pline,

Frumoasă ești, pădurea mea.

Și singură ca mine…

(Cântec)

Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului,

Destinul meu s-a format în desișul pădurilor.

Am crescut învăluit de căldura sălbatică,

Și vântul care destrăma țesătura umbroasă

Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată.

Grația divină m-a înconjurat din copilărie;

Ochii mei de copil iubeau pădurile,

Și pașii mei de copil au urmat tăcerea

Care m-a purtat departe în umbre și secrete.

(Glaucus, fragment)

© CCC

Ca un zâmbet al cerului, razele soarelui se revărsară deodată printre nori, inundând pădurea întunecată cu o adevărată ploaie de lumină, înveselind frunzişul verde, îmbrăcându­l în aur pe cel îngălbenit şi căzut şi sclipind pe trunchiurile cenuşii ale bătrânilor copaci. Tot ce fusese până atunci cufundat în umbră, era acum plin de strălucire. Albia pârâiaşului putea fi urmărită după scânteierea lui veselă până departe în inima misterioasă a pădurii, care ascundea acum numai bucurie.

(Litera stacojie)

Aş vrea-n uitare să cobor,

şi iar mi-e dor de umbra ta…

De câte-ncerc să uit mi-e dor,

de câte n-am putut uita.

 

M-aş vrea la fel cu pomii goi,

aş vrea ca frunza-n vânt să pieri…

Dar din zăpadă vii-napoi

cum se re-ntoarce floarea-n meri.

 

Adânc aş vrea-n paharul plin

şi-n cântec zâmbetul să-ţi pierd;

dar creşti din orice strop de vin,

din orice strună ce-o dezmierd…

 

Şi când în flacără şi-n fum

aş vrea să spulber urma ta,

tu te re-ntorci ca un parfum,

din tot ce n-am putut uita…

(Aş vrea)

Ieri e pălăria aceea decolorată

Pe care am purtat-o îndelung.

Ieri e o biată rochie

Care nu mai este la modă.

Ieri e cea mai frumoasă mănăstire,

Atât de goală acum

Și trandafirul melancolic

Din caietele fetelor.

Ieri e inima mea greșit dăruită.

Încă unul, încă un an!

Ieri nu mai e în seara asta decât o umbră

Lângă mine, în camera mea.

(Doamna cubistă, 1908-1910, sub pseudonimul Louise Lalanne)

© CCC

Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!

Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.

Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet

Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.

Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,

Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,

Şi-aşterne umbra străvezia noapte,

Iar somnul cu răsplata trudei vine,

 

Atunci începe truda mea şi chinul,

Şi ceasurile picură-n tăcere:

În nemişcarea nopţii simt veninul

Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.

 

În cugetul meu trist, noian de vise,

Sfîşietoare gînduri s-au ivit.

Iar amintirea iese din abise

Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.

 

Şi recitindu-mi viaţa mea în silă

Blestem şi mă cutremur, plîng amar,

Dar rîndurile triste de pe filă

Răsar prin pînza lacrimilor iar.

(Amintire, 1828)

Lumina lunii albe vărui

Pereții casei cu plăpândă nea,

Ca-n capătul aleilor pustii

Și-n mine așa albă să mai stea.

 

Și-odată nucii îi umbriră mult

Pridvorul nalt străjuitor de lunci,

Ca rezemat de stâlpi să mai ascult

Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.

 

Și-n vremuri, florile de liliac

Nespus o îndrăgiră, ca și-acum

Să mă oprească tainic în iatac

Trecutul ei închis într-un parfum.

 

Și stele altădată nopți în șir

Brumând lumini în casă au intrat,

Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir,

Să mă-nfior de raze săgetat.

(Casa cu liliac)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.