Marie Laurencin

Marie Laurencin, 31 oct. 1883 – 8 iun. 1956, pictoriță, portretistă, ilustratoare, gravoare și poetă franceză, care a devenit o figură importantă în avangarda pariziană ca membră a cubiștilor asociați cu Secțiunea de aur. A trăit 73 de ani.

Laurencin s-a născut la Paris, unde a fost crescută de mama ei și a trăit o mare parte din viață. La 18 ani, a studiat pictura pe porțelan la Sèvres. S-a întors apoi la Paris și și-a continuat educația artistică la Académie Humbert, unde și-a concentrat atenția către pictura în ulei. Aici a urmat cursuri de desen și gravură, în special alături de Francis Picabia și Georges Braque, acesta din urmă prezentându-i-l în 1906 pe Pierre Roché, care apoi a devenit iubitul și protectorul ei. În această perioadă a scris și primele ei poezii.

În 1907, Marie Laurencin a susținut prima ei expoziție de pictură. În primii ani ai secolului XX, Laurencin era o figură importantă în avangarda pariziană. Membră atât a cercului lui Pablo Picasso, cât și a Cubiștilor asociați cu Secțiunea de Aur, precum Jean Metzinger, Albert Gleizes, Robert Delaunay, Henri le Fauconnier și Francis Picabia, a expus alături de ei la Salon des Indépendants (1910-1911), la Salon d’Automne (1911-1912) și la Galeries Dalmau (1912) la prima expoziție cubistă din Spania.

L-a întâlnit pe Picasso care a prezentat-o lui Guillaume Apollinaire. S-a implicat romantic cu poetul Guillaume Apollinaire și a fost adesea identificată ca fiind muza lui. Alături de Apollinaire va trăi o dragoste pasională până în 1912. Despărțindu-se de Apollinaire a dus apoi o viață de femeie liberă pentru vremea aceea, întreținând multe relații și realizănd picturile Grupul artiștilor (Groupe d’artistes), Apollinaire și prietenii săi (Apollinaire et ses amis), Tinere fete (Les jeunes filles) și multe portrete.

Unele dintre poeziile sale au fost, de asemenea, publicate, inclusiv poezia Prezentul (Le présent) în 1909.

În 1913 picturile ei au fost vândute în afara Franței și a expus alături de Marcel Duchamp la Armory Show din New York.

Marie Laurencin s-a căsătorit cu baronul german Otto von Wätjen în 1914, dar Primul Război Mondial i-a determinat să plece în exil în Spania până în 1919, deoarece prin căsătorie își pierduse automat cetățenia franceză. Ulterior, cuplul a locuit împreună pentru scurt timp în Düsseldorf.

A fost foarte afectată de despărțirea ei de capitala Franței, centrul de neegalat al creativității artistice. După ce au divorțat în 1920, s-a întors la Paris, în 1921, și a divorțat în același an. La Paris, a obținut succes financiar ca artistă până la depresiunea economică din anii 1930. În anii 1930 a lucrat ca instructor de artă la o școală privată.

În timp ce Marie Laurencin primea Legiunea de Onoare în 1935 și a prezenat 16 dintre lucrările sale la Expoziția Universală din 1937, a izbucnit Al Doilea Război Mondial. Totuși, ea și-a continuat portretele în această perioadă dificilă și în 1942 a publicat Jurnal de noapte (Le carnet des nuits). Sănătatea ei a devenit apoi mai fragilă și a fost marcată de arestarea ei la sfârșitul războiului, deși ulterior a fost eliberată.

Din 1945, Marie Laurencin, deși slăbită, a continuat să producă mai multe lucrări între diferite episoade de retragere din viața artistică. A locuit la Paris până la sfârșitul vieții în 1956.

În ciuda unei boli digestive incurabile descoperite în 1923, a avut o carieră prolifică și a devenit o artistă recunoscută, realizând numeroase ilustrații, de exemplu pentru André Gide și Lewis Caroll, dar și decoruri pentru balete precum Căprioarele (Les biches).

Lucrările lui Laurencin includ picturi, acuarele, desene și gravuri. Este cunoscută ca una dintre puținii pictori cubiști de sex feminin, alături de Sonia Delaunay, Marie Vorobieff și Franciska Clausen.

În timp ce lucrările ei arată influența pictorilor cubiști Pablo Picasso și Georges Braque, care i-a fost prieten apropiat, a dezvoltat o abordare unică a abstractizării care s-a centrat adesea pe reprezentarea unor grupuri de femei și animale. Opera ei s-a aflat în afara limitelor normelor cubiste, în căutarea unei estetici specific feminine prin utilizarea culorilor pastelate și a formelor curbilinii. Influențată inițial de fauvism, și-a simplificat formele prin influența pictorilor cubiști. Din 1910, paleta ei a constat în principal din gri, roz și tonuri pastelate.

Stilul ei distinctiv s-a dezvoltat la întoarcerea la Paris în anii 1920, după exil. Culorile atenuate și modelele geometrice moștenite din cubism au fost înlocuite cu tonuri deschise și compoziții ondulate. Picturile sale sunt marcate de figuri feminine eterice și suple și o paletă de culori pastelate care evocă o lume fermecată.

Laurencin a continuat să exploreze teme ale feminității și ceea ce ea a considerat a fi moduri de reprezentare feminină până la sfârșitul vieții sale.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.