Citate de Radu Gyr

Uitarea propriilor defecte naste obraznicia.

Dacă ai fost adânc rănit în suflet, Plăteşte cu uitarea - aşa spune mândria; Nu poţi să uiţi? Atunci, măcar prefă-te. *

Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el.

Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.

Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele braţe slute care să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îţi cântă ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus? Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă când te ridici cu-n steag, mai sus? Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis. (Îndemn la luptă)

Nu trebuie doar sa ierti, trebuie sa si uiti.

Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.

Uita si iarta. Acest lucru nu este dificil atunci cand este inteles asa cum trebuie. Inseamna sa uiti de indatoririle care nu-ti convin si sa te ierti pe tine insuti pentru ca le-ai uitat. Printr-o practica perseverenta si o neabatuta hotarare poti ajunge sa faci cu usurinta lucrul asta.

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru pătule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapșane o claie de zări şi-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! (Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!)

Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai.  Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.

Uitare: un burete pe care nu-l gasesti niciodata atunci cand ai nevoie de el. (Carnavalul dictionarului) © CCC

Aş vrea-n uitare să cobor, şi iar mi-e dor de umbra ta… De câte-ncerc să uit mi-e dor, de câte n-am putut uita.   M-aş vrea la fel cu pomii goi, aş vrea ca frunza-n vânt să pieri… Dar din zăpadă vii-napoi cum se re-ntoarce floarea-n meri.   Adânc aş vrea-n paharul plin şi-n cântec zâmbetul să-ţi pierd; dar creşti din orice strop de vin, din orice strună ce-o dezmierd…   Şi când în flacără şi-n fum aş vrea să spulber urma ta, tu te re-ntorci ca un parfum, din tot ce n-am putut uita… (Aş vrea)

Daca vrei sa nu fii dat uitarii dupa ce ai murit, sau scrie lucruri care merita sa fie citite, sau fa lucruri care merita sa fie scrise.

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii. E verdele grădinii nou nestemat tezaur; Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur. Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare. Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare. (A luat cu sine vântul) (traducere de Ion Frunzetti)

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi. Surâd numai acei care suspină. Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină. Şi dacă singur rana nu-ţi legai, cu mâna ta n-ai unge răni străine, N-ai jindui după frânturi de rai, de n-ai purta un strop de iad în tine. Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi cu fruntea jos, în pulberea amară. Şi dacă-nvii în cântecul de azi e că mureai în lacrima de-aseară. (Antiteze)

Dacă uitarea întârzie să apară, i se vine în ajutor.

Viata nu poate merge inainte decat uitand multe.

Nu există nimic mai sigur decât uitarea. (Piticul)

Uitarea e mai mult un noroc decat o arta.