Citate de Mihai Eminescu

Mulți lucrează, dar puțini gândesc.

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic.

Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.

Adesea singurul leac al durerilor noastre consta in uitare; dar noi uitam leacul.

Toată lumea crede în dragoste, însă unii se întreabă dacă ea există cu adevărat.

Fiecare frumuseţe este cristalizarea suferinţelor universului.

Uitam ultimul vis, dar ne amintim intotdeauna prima dragoste. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru.

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

Dragostea este un vis şi o părere, o haină strălucită aşezată peste durere.

Egalitatea nu există decât în matematică.

Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai.  Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Dator e omul sa fie al veacului copil.

Aş vrea-n uitare să cobor, şi iar mi-e dor de umbra ta… De câte-ncerc să uit mi-e dor, de câte n-am putut uita.   M-aş vrea la fel cu pomii goi, aş vrea ca frunza-n vânt să pieri… Dar din zăpadă vii-napoi cum se re-ntoarce floarea-n meri.   Adânc aş vrea-n paharul plin şi-n cântec zâmbetul să-ţi pierd; dar creşti din orice strop de vin, din orice strună ce-o dezmierd…   Şi când în flacără şi-n fum aş vrea să spulber urma ta, tu te re-ntorci ca un parfum, din tot ce n-am putut uita… (Aş vrea)

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.