Pe tron de aur, tu Afrodita eternă
Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte
nu-mi pune în suflet
amărăciuni și doruri,
ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi
din depărtare strigătul meu și oftatul
și părăsindu-ți mândrul palat de la zare,
porneai spre mine albă, în carul de aur, -
tu vino iarăși!
Frumoase păsări repezi, la car văzusem
cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi.
Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită,
cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine,
m-ai întrebat ce am de te chem într-una
și ce vrea, turburat, zbuciumatu-mi suflet -
- ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito
Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho?
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături!
De nu-ți primește darul, - în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări.”
Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară
aceste gânduri grele. Și împlinește-mi
tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo!
(Imn catre Afrodita)
Ranile suferite de cea mai adanca iubire ajung pentru a face din ea o ura destul de frumoasa.
Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare.
(Iubirea la Stendhal)
Dragostea este o mare al carei tarm este femeia.
© CCC
Iubirea, strop al cerului picurat in inimile noastre.
De judeci dragostea dupa majoritatea simptomelor ei, ea se aseamana mai degraba cu ura decat cu iubirea.
Iubirea-i mare numai pe lang-un mare vis.
Poţi să fii înalt, brunet, şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-odată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman — ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am aşa ceva. Snobii n-au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur.
(Dragostea durează trei ani)
Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Platon îl întreabă pe Socrate ce e dragostea...
Socrate: - Du-te pe câmp și adu-mi cea mai deosebită frunză...
Platon revine fără să aibă nicio frunză în mână și spune:
- Am găsit cea mai frumoasă frunză de pe câmp, dar nu am luat-o gândindu-mă că aș putea găsi una și mai frumoasă. Negăsind alta mai frumoasă, m-am întors în acel loc, dar frunza dispăruse...
Socrate: - În viață, întotdeauna căutăm ce este cel mai bun. Când, în sfârșit, îl găsim, considerăm că ni se cuvine și așteptăm ceva și mai bun... neștiind că era CEL MAI BUN SI ULTIMUL!!!
© CCC
Din noaptea vecinicei uitări,
În care toate curg,
A vieţii noastre desmierdări
Şi raze din amurg
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
(Din noaptea)
Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renuntare la luciditate, un interimat al inimii.
(Lorelei)
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!