Iubitul meu, ce către zări senine
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)
traducere de Paul Abucean
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi.
Iubirea e o stare de dezechilibru. A iubi: a face caz excesiv de tine insuti, a proiecta propria ta subiectivitate pe primul plan al existentei, a face parada exagerata de tine, de derizoriul tau ins, prin altcineva. Printr-o anume altcineva.
Dragostea, ura, n-ai decât de ales, totul se află sub acelaşi acoperiş şi poţi, dedublându-ţi existenţa, să dezmierzi cu o mână şi să loveşti cu cealaltă.
(Legăturile primejdioase)
Toti oamenii au nevoie de iubire si sunt vrednici de ea.
Iubirea care nu face ravagii nu este iubire.
© CCC
În viaţă există o singură fericire: aceea de a iubi şi de a fi iubit.
Este uimitor cat de mult seamana, in reactiile simtirilor, doi oameni care iubesc, oricat ar parea ca au caractere diferite.
Imi lipseste curajul sa caut acel limbaj capabil sa exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.
Iubesc putin cei ce-si divulga iubirea lor altora.
(Doi domni din Verona)