Iubitul meu, ce către zări senine

m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,

suflându-mi duh de viaţă peste frunte

prin lâncedele bucle în ruine;

 

mi-ai dat cu un sărut luciri divine

ce văd heruvii pe celesta punte.

Când n-aveam pace pe pământ niciunde,

cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!

 

Ş-aflându-te-s puternică, ferice.

Ca unul care-n câmp de asfodele

priveşte-n urmă bucuros şi zice

 

adio timpurilor sterpe, grele,

azi între bun şi rău stau mărturie

că doar murind şi doar iubind se-nvie.

 

(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)

traducere de Paul Abucean

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.