Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "frunte"

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?

Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,

sau mâna ta, în care, la izvor,

mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?

 

Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,

sau ochii tăi în cari o lume-ncape,

ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –

sau drumul laolaltă, suitor ?

 

Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme

și părul n-a putut de ierni să scape,

în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –

și azi mai regăsesc același dor,

pe care anii au știut să-l sape

în limpezimea primului fior.

(Ție)

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea
să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.

M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib
pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis,
de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.

Spre toamnă m-aş juca,
zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.

Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

(Vis vegetal)

Un vis adânc şi straniu adeseori revine:

E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,

Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,

Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine

Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată

Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată

Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?

Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,

Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,

Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume

A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

(Visul meu obișnuit)

(trad. George Pruteanu)

Iubitul meu, ce către zări senine

m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,

suflându-mi duh de viaţă peste frunte

prin lâncedele bucle în ruine;

 

mi-ai dat cu un sărut luciri divine

ce văd heruvii pe celesta punte.

Când n-aveam pace pe pământ niciunde,

cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!

 

Ş-aflându-te-s puternică, ferice.

Ca unul care-n câmp de asfodele

priveşte-n urmă bucuros şi zice

 

adio timpurilor sterpe, grele,

azi între bun şi rău stau mărturie

că doar murind şi doar iubind se-nvie.

 

(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)

traducere de Paul Abucean

Numai entuziasmul iti pune pe frunte semnul celor chemati.

…Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce stii ca este adevarul in gandirea ta si pentru ceea ce simti ca este frumos in inchipuirea ta, numai aceasta iti pune pe frunte  semnul celor chemati.

Cand la fruntea inaltelor statui nu poti ajunge, le asterni coroane la picioare.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.