Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Veronica Porumbacu


Veronica Porumbacu, pseudonimul literar al Veronicăi Schwefelberg, 24 oct. 1921 – 4 mar. 1977, poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii și traducătoare română.

În poeziile sale din epoca proletcultistă (anii ’50), Veronica Porumbacu cântă eroii naționali ai clasei muncitoare.

Născută într-o familie de evrei din București, părinții ei erau Arnold Schwefelberg, un cunoscut activist al comunității evreiești de la București, și soția sa Betty (născută Grünbaun).

Până la șapte ani a fost îngrijită de o bonă din satul Porumbacu de Sus; aceasta este originea pseudonimului ei literar.

A studiat la liceul Elena Doamna din 1932 până în 1940, timp în care a devenit activist comunist. După absolvire, nu s-a mai putut înscrie la Universitatea din București din cauza legilor anti-evreiești și a urmat în schimb un colegiu privat Colegiul pentru Studenții Evrei, între 1943–1944. În 1946 obține licența în filozofie.

Ulterior a urmat Facultatea de Literatură a Universității din București din 1944 până în 1948. A fost profesoară în 1943, reporter și redactor la Societatea Română de Radiodifuziune din 1945 până în 1949, redactor și apoi asistent de redactor-șef la Viața Românească din 1949 până în 1953, asistent de redactor-șef la Gazeta literară din 1953 până în 1956 și șef de secție la Uniunea Scriitorilor din România din 1956 până în 1964. Din 1970, a predat la Palatul Pionierilor din București.

Prima ei lucrare publicată a apărut în ziarul Ecoul în 1944, semnată Maria Radu. A mai scris pentru Lumea (în frunte cu George Călinescu), Contemporanul, Flacăra, Viața Românească, Gazeta literară, Steaua, Tribuna, Ateneu, Orizont și Luceafărul.

Unele dintre poeziile sale, precum Baladă pentru 1 Mai (1949) și Către centrul de votare (1952) au fost publicate în ziarul oficial al Partidului Comunist, Scînteia.

Primele ei cărți au fost La capătul lui ’38 (proză) și Visele Babei Dochia (poezie), ambele din 1947. Poeziile sale din anii 1950 au fost abundente și de mică valoare estetică, punând în stil jurnalistic discursiv și superficial temele și „tezele” regimului comunist aflat la putere.

Abia cu Diminețile simple din 1961, lucrările sale au devenit din nou mai personale, cu tente lirice date întâmplărilor cotidiene, adesea domestice; această tendință este evidentă în următoarele ei cărți, de la Memoria cuvintelor (1963) la Voce (1974).

Bilet în circuit (1965) și Drumuri și zile (1969) sunt notele de călătorie ale Veronicăi Porumbacu, atât pe plan intern, cât și peste hotare.

A scris două cărți profunde de memorii, Porțile (1968) și Voce și val (1976), precum și poezie pentru copii.

Numeroasele sale traduceri bine realizate includ lucrări de Friedrich Schiller, Jean Racine, Louise Labé, Emily Dickinson, Rafael Alberti, Miklós Radnóti, Attila József și poeți nordici contemporani.

Soțul ei era criticul literar Mihail Petroveanu; cuplul a murit în cutremurul din Vrancea din 1977.

Opere principale:

Visele Babei Dochia, 1947; Din lumea noastră, 1960; Poezii, 1962; Memoria cuvintelor, 1963; Întoarcerea din Cythera, 1966; Porțile, 1968; Drumuri și zile, 1969; Cercul și Anamaria, 1974; Voce și val, 1976.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.