Au ce mi-a fost din tine mai aproape?

Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,

sau mâna ta, în care, la izvor,

mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?

 

Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,

sau ochii tăi în cari o lume-ncape,

ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –

sau drumul laolaltă, suitor ?

 

Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme

și părul n-a putut de ierni să scape,

în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –

și azi mai regăsesc același dor,

pe care anii au știut să-l sape

în limpezimea primului fior.

(Ție)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.