Vino din păduri
Ca să-mi spui poveşti
Cu căutături
Îngereşti.
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-a lucit
Până ieri.
Unde mi te-ai dus
Pe acest pământ
Fără să-mi fi spus
Un cuvânt?
Din frunzişul rar
Luna în fereşti,
Cercetează iar
Unde eşti.
Ar luci pe zid
Până când te culci
Până ţi se-nchid
Ochii dulci.
Şi pe gura ta
De cum adormişi
Ea te-ar săruta
Pe furiş.
Cum nu sunt ca ea
Ca să mă strecor
Drept oglinda ta
Să cobor.
Chipul tău frumos
Să-l privesc întreg,
Cu atât folos
Să m-aleg.
Iar de m-ai zări
Pintre ochi-nchişi
Ţi s-ar năzări
Luminiş.
(cca. 1880–1881)
(Vino din păduri…)
Iubirea din noi se ucide in trei etape: suferinta, indignare, apoi indiferenta. Suferinta uzeaza iubirea, indignarea o nimiceste si astfel, se ajunge la indiferenta finala.
© CCC
De ce aş fi eu alesul inimii tale odată ce am ales calea acestei lumi deşarte prin destin?
Ranile suferite de cea mai adanca iubire ajung pentru a face din ea o ura destul de frumoasa.
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"
Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin.
(Poartă-n ochi seninul)
(Traducere George Lesnea)