Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.
E liniştea de aur. E seara de cristale.
Candori rătăcitoare trec legănând copacii.
Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar
printre mărgăritare spre infinit aleargă…
Singurătate! Totul e limpede şi stins…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă,
inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.
Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură…
Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune…
Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot…
Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea…
(Oră imensă)
M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun. Şi ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile. Ştiam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre, si nici fulgerele ce ne brazdau sperantele sau tunetele inimilor care incercau sa sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentala si ai tresarit incercand sa te reintorci calcand pe aceleasi flacari arzatoare din privirile iubirii noastre de altadata, nestiind ca acum te vor arde, fiindca era cu adevarat sfarsitul lumii...
Iubirea este precum tufa de trandafiri salbatici. Prietenia, precum un copac sfant.
Dragostea mea s-a transformat în flacără, şi această flacără mistuie, cu încetul, tot ce este pământesc în mine.
(Jurnal)
Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci…
(Doamna Bovary)
Şi stelele îşi micşorează strălucirea când o văd pe a ta.
Dintre toate odraslele pământului şi ale cerului, iubirea este cea mai preţioasă.
(Versuri în limba greacă originală, Garden City, New York, editura Anchor books, 1965)
© CCC
Da, de la an la an, de la o zi la alta, în inimile noastre există un singur lucru pe care îl așteptăm - o întâlnire care ne va aduce fericire și iubire. Într-adevăr, doar pentru această speranță trăim – și cât de zadarnică este.
(Domnul din San Francisco)
© CCC
Platon îl întreabă pe Socrate ce e dragostea...
Socrate: - Du-te pe câmp și adu-mi cea mai deosebită frunză...
Platon revine fără să aibă nicio frunză în mână și spune:
- Am găsit cea mai frumoasă frunză de pe câmp, dar nu am luat-o gândindu-mă că aș putea găsi una și mai frumoasă. Negăsind alta mai frumoasă, m-am întors în acel loc, dar frunza dispăruse...
Socrate: - În viață, întotdeauna căutăm ce este cel mai bun. Când, în sfârșit, îl găsim, considerăm că ni se cuvine și așteptăm ceva și mai bun... neștiind că era CEL MAI BUN SI ULTIMUL!!!
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.