Citate de Feodor M. Dostoievski

Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.

Modul in care poti iubi ceva este sa realizezi ca poate fi pierdut.

Dragostea este un pod de flori între inimi.

Dacă aş avea o jumătate... i-aş iubi felul în care mă iubeşte. Celelalte calităţi sunt mereu imperfecte şi mai uşor de găsit. (Niste raspunsuri)

Dacă într-adevăr cuvintele te stânjenesc, Nu spune nimic. Visează. Să nu-ți fie frig; Eu sunt cea care vorbesc și te sărut; Lasă-mă să revărs asupra ta Ca vântul blând ce-adie prin pădure, Acest murmur nemărginit, șoptit... © CCC   Published on: Jan 23, 2021

Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci… (Doamna Bovary)

Iubirea prin iubire-ncepe, si de la prietenia cea mai puternica n-ai putea trece decat la o iubire firava. (Caracterele - Despre inima)  

E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul, in acest caz, are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.

Ne amintim că Empedocle spunea că Iubirea strânge laolaltă părţile formând corpuri întregi. Şi Anaxagoras îşi imagina un fel de forţă care, ca să spunem aşa, asigură ordinea şi creează oamenii, animalele, copacii şi florile. Această forţă el o numea spirit sau raţiune. (Lumea Sofiei)

Ma gandesc la toate capcanele care ma asteapta si pe care incerc sa le evit. Iubirile de cateva zile care nu iti lasa apoi decat un gust amar si inima un pic mai franta. Pentru ca ai oferit prea mult, fara a calcula, fara a te proteja. Nu, mulțumesc, sfarsesti prin a te epuiza, prin a te leza. Sa nu cazi in facilitate. Trebuie sa stii sa rezisti. (Mama…) © CCC

Dragostea e ca un zâmbet: niciodată nu are valoare dacă nu o dăruieşti.

Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara multa generozitate. Dragostea constituie adevarata explicatie a celor ce se petrec pe lumea asta, indiferent care o fi explicatia celor ce se petrec pe lumea cealalta.

Toti oamenii au interes sa se faca iubiti de semenii lor.

Una dintre cele mai bune poezii de dragoste

Monograma

Motto:

„Cernit voi fi mereu – M-auzi? – singur, dupa tine, în Paradis!”

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III.

Astfel vorbesc de tine și de mine

Pentru că te iubesc și în iubire știu să intru

Ca o lună plină de oriîncotro

Și pentru micul tău picior în nemăsuratele cearceafuri

Să-mprăștii flori de iasomie –

Și sunt în putere adormită, să suflu și să mi te aduc

Prin sclipitoare treceri și ascunse portice-ale mării

Arbori hipnotizați cu paingi care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruți,

Cum spui în șoaptă „CE” și „HEI”,

În jurul gâtului în radă

Mereu noi doi lumina și cu umbra

Mereu tu steluța și eu mereu întunecata corabie

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Și cheiul ud și sclipătul pe vâsle.

Iar sus, în casa cu cârcei de viță,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se racește,

Mereu tu statuia, mereu eu umbra care crește,

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care-o deschide eu,

Pentru că te iubesc și te iubesc,

MEREU,

Tu ești moneda, eu religia ce-o schimbă.

Atâta noaptea, atâta vuietul din vânt,

Atâta roua din aer, atâta tăcerea,

Marea jur împrejur împărățită

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereți, tavan, dușumea,

Strigăt să-ți fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ți fiu mireasma, iară oamenii să turbe,

Căci nemaiîncercatul și de-aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii, și-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de tine și de mine.

IV.

Devreme e încă în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuțitul, m-auzi, cuțit,

Precum berbecul care-aleargă pe cer sălbăticit

Și frânge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Și te iubesc mereu, m-auzi,

Te țin și te port și te-nveșmânt, m-auzi,

Unde mă lași, unde te duci și cu cine, m-auzi,

Vă țineți în potop de mână, uzi,

Enormele liane și lavele vulcanilor

Va veni ziua, m-auzi,

Să ne îngroape, iară miile de ani ce vor trece pe urmă, m-auzi,

În luminoase roci ne vor preface, mă auzi,

Asupră-le sticlească nemila, mă auzi,

A oamenilor,

Și-n mii de țăndări să ne azvârle, în ape, una dupa alta, mă auzi,

Amarul meu pietriș îl prenumăr, m-auzi,

Iar timpul e-o mare biserică, m-auzi,

Unde uneori, chipurile, m-auzi,

Ale sfinților

Plâng lacrima adevărată, m-auzi,

Clopotele croiesc în înălțimi, m-auzi,

Adânca trecătoare să trec eu

Așteaptă îngerii cu psalmi de moarte și cu lumânări

Nu mă duc nicăieri, mă auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi,

Această floare a furtunii și, m-auzi,

A iubirii,

O dată pentru totdeauna am cules-o, m-auzi,

Nu-i cu putință altfel să-nflorească, mă auzi,

Pe alt pământ, pe altă stea, m-auzi,

Nu mai este țărâna, nu mai este văzduhul

De noi atins același, mă auzi,

Și nici un grădinar n-a norocit într-alte vremi

Dintru atâta crivăț și dintr-atâtea ierni, m-auzi,

Să scuture o floare, ci numai noi, m-auzi,

În mijlocul mării,

Din singură voința iubirii, mă auzi,

Ivit-am o insulă-ntreagă, m-auzi,

Cu peșteri și stânci submarine și râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbește în ape, cine plânge – auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă – auzi?

Eu sunt cel care strig, tot eu cel care plâng, mă auzi,

Te iubesc, te iubesc, mă auzi…

(Traducere de Victor Ivanovici)

Cat tine dragostea, se mentine prin ea insasi si uneori prin lucrurile care par menite s-o stinga, prin capricii, prin departare, prin gelozie. Prietenia, dimpotriva, are nevoie de ajutor. Ea piere din lipsa de atentie, de incredere si de bunavointa. (Caracterele - Despre inima)

Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte.

O, dacă Soarta ne unea, Cum îmi juraseși, mi se pare, N-aș mai fi fost, în pacea mea, De-atâtea nebunii în stare!   De vină tu ești, deci, deși Certat sunt eu, pentru păcate, De cei ce n-au de unde ști Că tu ai rupt logodna, poate.   Mi-era, ca și al tău, curat Pe-atuncea sufletul, de-aceea Putea curma orice păcat. - Azi, altuia îi ești femeia!   Aș fi în stare să-i zdrobesc Și liniștea și fericirea, Dar pentru că te mai iubesc, regret Nu-l pot urî - așa mi-e firea!   De când plecat-ai, în zadar Îmi caut tihna, chip de înger! Tot ce găseam la tine, doar La multe caut azi, și sânger!   Adio, deci, nu te regret, Nădejdea-n ajutor nu-mi vine; Mândria însă-ncet, încet, M-o face să te-alung din mine! (…)   Azi, caut alte bucurii: În câte o ceată zgomotoasă (Pe gânduri, aș înnebuni!) Încerc sa uit tot ce m-apasă.   Dar chiar așa, câte un gând Se mai strecoară prin beție, - Și diavolii m-ar plânge - aflând Că te-am pierdut pentru vecie! (Unei doamne)

Ce înseamnă să iubești un bărbat? Să-l lași să fie acolo, să te iubească, să viseze și să revină, să te iubească din nou. Totul e doar așteptare. (Să te pierzi) © CCC

Dusmanul iubirii nu e niciodata in exteriorul nostru, nu e un barbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseste in noi insine.

A iubi înseamnă a fugi din lumea ta în lumea altuia. (Somnambulii) © CCC