Citate despre Iubire

Dragostea mea s-a transformat în flacără, şi această flacără mistuie, cu încetul, tot ce este pământesc în mine. (Jurnal)

Iubirea… o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

Mi-e teama de tine cand esti langa mine; te iubesc cand esti departe de mine; fuga ta ma atrage, cantarile tale ma opresc locului: sufar, dar pentru tine, ce n-as suferi eu bucuros!

Oamenii pot sa iubeasca fara egoism, dar nu pot in acelasi fel sa si urasca. Fiecare ura este frica sau invidie. Ura este frica cea mare, pentru ca omul nu uraste decat pe acela de care se teme... In sentimentul urii exista umilinta pentru noi insine, dar in dispret exista mandrie si convingerea ca suntem mai buni si superiori aceluia pe care il dispretuim. Ura nu provine niciodata din deosebire de convingeri, nici din deosebire de principii morale. Adevaratul om superior nu uraste nici chiar pe omul de care se teme.

Suferinta mea de acum e viata mea... Fara dragostea mea pentru tine, nu ma mai inchipui in viata decat in stare de dementa, poate... Sa traiesc fara sa te iubesc ar fi pentru mine ca si cand nu as mai simti caldura soarelui, umezeala apei, si totusi as trai... Vreau sa te iubesc pentru totdeauna, nu vreau sa ma despart de sentimentul meu. Cred ca asta-i motivul pentru care nu vreau sa mor.

Dragostea moare si ea. Incet, pe nesimtite, perfid. Chiar daca are clipe cand isi revine, cand se agata de viata.

Dacă dragostea îi face inteligenți pe proști, uneori îi face foarte proști pe cei inteligenți. © CCC

O poveste de dragoste ideala poate fi traita doar prin corespondenta.

In viata barbatului nu incap niciodata doua iubiri; nu e decat una singura, cat marea de adanca, dar fara tarm.

M-am gandit ca poate aceasta destramare dulce, aceasta incatusare placuta, pana la durere, aceste aripi care imi cresteau trebuie sa fie ceea ce oamenii mari inteleg prin cuvantul "iubire", si o clipa mi s-a parut ca viata e numai mangaiere, cantec, iubire...

Trec izvoarele în râuri, Râurile curg spre mare. Nevăzute, limpezi brâuri Leagă boarea de-altă boare.   Nu-i nimic stingher în Fire. Toate tind să se îmbine Într-o tainică iubire - De ce nu și eu cu tine?   Munții-aștern pe cer săruturi Val pe val se-mbrățișează. Care-i floarea fără fluturi? Am fugi de ea, cu groază.   Soarele în brațe strânge Globul. Luna-n mări se scaldă. Ce-ar fi viața mea? – s-ar frânge Fără sărutarea-ți caldă. (Filosofia dragostei)

Dacă Maurice ar fi fost aici ți-ar fi spus că plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. El ți-ar spune că nu reprezintă decât un aspect - și nu cel mai important - al relației pe care o numim iubire. Ți-ar spune că lucrul esențial este adevărul, încrederea care se stabilește între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevarata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care și-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna. (Magicianul)

Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional. © CCC

Portretul fiintei iubite trebuie sa poata fi nu numai o imagine inspre care surazi, ci si un oracol pe care il interoghezi.

Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele, Rotindu-se ca într-un dulce dans, Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.   File ale zilelor și spumă de rouă, Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate, Aripi acoperind lumea de lumină, Bărci doldora de cer și de mare, Vânători de sunete și torente de culori,   Parfumuri născute în cuibarul aurorelor Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor, Așa cum ziua se însoțește cu puritatea Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți Și tot sângele-mi curge în privirile lor. (Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926) Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii. Copyright © CCC

O iubesc pe Albă-ca-Zapada Mi se-nlăcrimează rece spada Când ajung în faţa ei şi-o văd, O iubesc pe Albă-ca-Zăpada Şi albastrul ochilor prăpăd.   Uneori ea spune şi cuvinte Cum ar fi că frigul e frumos, Dar îmbrăţişarea mea fierbinte Ar putea s-o dea din sine jos.   Legea ei e depărtarea noastră, Ca să fie, nu o vom avea. Fulgeră o lacrimă albastră Şi mă tem că se topeşte ea.   Îmi păstrez în drob de gheaţă spada Nici n-aştept să se mai facă zi, Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada S-o ating, dar fără-a o topi.   Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este Să îngheţ păzind-o vinovat, Şi mă tem că va fugi-n poveste Şi-o să moară la vreun dezgheţat.   Țurțure înmiresmat mi-e spada, Să despice-n jurul ei femei, O iubesc pe Albă-ca-Zăpada Şi-am să mor în basm de dragul ei.

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră…   În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creştea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului meu. (Mi-a răsărit în suflet dorul…)

A iubi inseamna a oferi ceea ce n-ai, cuiva care nu-si doreste asa ceva.

Şi ce a mai ramas din stralucirea noastra de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici doua suflete care se cauta etern pentru a se mistui, pentru a arde in neputinta acestei desertaciuni, la fel ca si atunci cand eram o stea.

Toate limbile si tainele si toate stiintele n-au sa fie nimic fara iubire, care e marinimoasa, rabdatoare, care nu face rau, nu doreste onoruri, indura totul, crede oricui, spera mereu si invinge.