Şi ce a mai ramas din stralucirea noastra de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici doua suflete care se cauta etern pentru a se mistui, pentru a arde in neputinta acestei desertaciuni, la fel ca si atunci cand eram o stea.
M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun. Şi ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile. Ştiam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre, si nici fulgerele ce ne brazdau sperantele sau tunetele inimilor care incercau sa sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentala si ai tresarit incercand sa te reintorci calcand pe aceleasi flacari arzatoare din privirile iubirii noastre de altadata, nestiind ca acum te vor arde, fiindca era cu adevarat sfarsitul lumii…
Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?
Sufletul pereche este ceea ce aspiram noi si am vrea sa intelegem despre noi, este ceea ce consideram a fi perfectiune, puritate si nemarginire la propria noastra fiinta.
Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai.
Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.
De ce oamenii sunt ascunsi, de ce se tem de adevar, uneori pana si de ei insisi? De ce nu vor sa recunoasca ca si-ar dori sa poata iubi din toata fiinta lor fiindca doar asta ramane din aceasta desertaciune cu nume de viata?
De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?
Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful desertaciunii.
Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.
Oricate viscole vor trece prin tine nici unul nu-ti va aduce primavara decat iubirea.