De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?