Citate despre Iubire

Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele, Rotindu-se ca într-un dulce dans, Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.   File ale zilelor și spumă de rouă, Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate, Aripi acoperind lumea de lumină, Bărci doldora de cer și de mare, Vânători de sunete și torente de culori,   Parfumuri născute în cuibarul aurorelor Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor, Așa cum ziua se însoțește cu puritatea Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți Și tot sângele-mi curge în privirile lor. (Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926) Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii. Copyright © CCC

Poartă-mă pe mâna ta ca pe o brățară, căci iubirea e ca moartea de puternică și gelozia cumplită, ca împărăția morților. Văpaia ei e ca văpaia focului și ca flăcările cerului. Ape mari nu au putere să stingă dragostea și fluvii revărsate nu pot să o înece. (Cântarea cântărilor)

O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr, O, fecioară cu zâmbet dulce! Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea, Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc. (Pentru Sappho) (traducere CCC - Copyright © 2021)

Dragostea creste in raport direct cu numarul kilometrilor ce fac doi indragostiti ca sa se intalneasca.

... multe ti se vor ierta, pentru ca mult ai iubit!

Iluziile dragostei pot fi mai plăcute; dar cine nu ştie, de asemenea, că sunt mai puţin durabile? (Legăturile primejdioase)

Monograma

Motto:

Cernit voi fi mereu, m-auzi,

Singur, după tine-n Paradis.

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III

Astfel vorbesc de tine şi de mine,

Pentru că te iubesc şi în iubire

Ştiu să intru ca o lună plină, de oriîncotro.

Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri

Să-mprăştii flori de iasomie.

Şi sunt în putere, adormit,

Să suflu şi să mi te duc

Prin sclipitoare treceri

Şi ascunse portice ale mării.

Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă “ce” şi “hei”,

În jurul gâtului, în radă,

Mereu noi doi, lumina şi cu umbra,

Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie,

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle.

Iar sus, în casa cu cercei de viţă,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,

Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte.

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu,

Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă –

Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt,

Atâta roua din cer, atât tăcerea,

Marea jur împrejur împărţită,

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică,

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereţi, tavan, duşumea.

Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe,

Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii.

Şi-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de mine şi de tine.

IV Devreme e încă, în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit.

Precum berbecele care aleargă pe cer sălbaticit

Şi stinge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Şi te iubesc, m-auzi?

Te ţin şi te port şi te-nveşmânt

În straiul alb al Ofeliei, m-auzi,

Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi?

Vă ţineţi în potop de mână, uzi.

Enormele liane şi apele vulcanilor,

Va veni ziua, m-auzi, să ne-ngroape,

Iar miile de ani ce vor trece pe urmă,

În sclipitoarele roci ce ne vor preface,

Asupra-le sticlească nemila, m-auzi, a oamenilor

Şi-n mii de ţăndări să ne zvârle, în ape una după alta.

Amarul meu pietriş îl prenumăr, m-auzi?

Iar timpul…

Nu mă mai duc nicăieri, m-auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi?

Această floare a furtunii şi, m-auzi, a iubirii

Odată pentru totdeauna am cules-o.

Nu-i cu putinţă astfel să înflorească

Pe alt pământ, pe altă stea,

Nu mai este ţărâna, nu mai este văzduhul de noi atins acelaşi.

Şi nici un grădinar n-a norocit într-acele vremi,

Dintru atâta crivăţ şi dintre-atâtea ierni

Să scuture o floare,

Ci numai noi doi, în mijlocul mării,

Din însăşi voinţa iubirii,

Ivit-am o insulă întreagă,

Plină cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbeşte în ape, cine plânge, auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă, auzi?

Eu sunt cel care plânge, tot eu cel care strigă, m-auzi?

Te iubesc, te iubesc,

M-auzi?

(Traducere de Victor Ivanovici)

(variantă a părților III și IV)

M-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama deodată că iubisem toată viaţa mea această femeie! (Maestrul și Margareta)

In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.

Nu te opri acolo unde nu poţi iubi.

Iubirea este precum tufa de trandafiri salbatici. Prietenia, precum un copac sfant.

Când te pierzi în valul vieţii Trist la ţărm doar eu rămân: Braţe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumeţul bea, Astfel mă înfioră dorul Când răsari în calea mea. * Tu eşti aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te mişti, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.   (Catrene)

Nu mă vei găsi vreodată. Pentru că eu am fost mereu cu tine, de la începuturile mele.

Iubirea fără un pic de nebunie nu valorează nici cât o sardină! Proverb spaniol © CCC

Iubirea e o stare de dezechilibru. A iubi: a face caz excesiv de tine insuti, a proiecta propria ta subiectivitate pe primul plan al existentei, a face parada exagerata de tine, de derizoriul tau ins, prin altcineva. Printr-o anume altcineva.

Ura sau iubirea noastra este efectul binelui sau raului pe care ni-l fac oamenii.

Fulgerul dragostei lasă hainele neatinse şi inima făcută scrum. Proverb spaniol © CCC

Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.

Omul are nevoie de dragoste...Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.

Iubirea este un cristal ce se sparge in tacere. © CCC