Cea mai frumoasă lună e pe lac,
cel mai frumos luceafăr e pe mare,
și cântă cel mai sincer pitpalac
nu-n pomi, ci-n amintiri și în uitare.
Cea mai frumoasă lună e în lac.
Cea mai frumoasă floare e pe sâni,
sau în surpate plete de femeie
și nu lucesc, pe cer, ca în fântâni,
fantomele de lux din curcubeie.
Cea mai frumoasă floare e pe sâni.
E aurul mai cald în inelar
și șoldul mai cu linii sub mătasă,
în nuntă-i vinul cel mai plin de har
și-n rouă raza cea mai languroasă.
E aurul mai scump în inelar.
Culori și mirodenii cercuri fac
în jurul meu. Argila mea tresare
și cu cămașa cerului mă-mbrac.
Și iată-mă-s, deodată, cer și zare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cea mai frumoasă lună e în lac.
(1958)
(Arta Poetică)
Curcubeu
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.
Acceptăm toamna aşa cum acceptăm primăvara, aşa cum acceptăm întreaga natură. Ştim să preţuim timpul frumos, ne place să privim curcubeul.
(Trestia revoltată)
Oamenii de buna-credinta se cauta si-si dau mana, intinzand peste pamant o punte ca un curcubeu pe cer.
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde –
Când doarme ţesătoarea – cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă –
Ţestoasa câte plimbări a făcut –
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite –
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
…curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi fascinant, ca şi iubirea, sau poate fi un adevărat arc de triumf, de izbândă cerească…
(Comentariu anonim la poezia “Leoaica tanara, iubirea” de Nichita Stanescu)
Atunci cand vrei sa scrii despre femei, trebuie sa-ti inmoi pana in curcubeu si sa presari peste randuri pulberea de pe aripile fluturelui.
© CCC
Cand eram mic, eram atat de sarac incat pana si curcubeul il vedeam in alb si negru.
© CCC
Sufletul nu ar avea nici un curcubeu, daca ochii nu ar avea lacrimi.
(Lacrimi, 1892)
© CCC