Învață-mă cu ce să-ncep întâi
și-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
și cum, de-atâtea lumi luminători,
pe gura ta surâsu-i ca un soare;
ei poate niciodată n-or să știe
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veșnicie
iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
îți cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niște cuvinte simple-ar fi rămas.
Învață-mă cu ce să-ncep și cum
să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.
Ea, poate, niciodată n-o să știe
c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
că din pământ și sura veșnicie
să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;
și, fiindcă-o să murim și noi odată
gândește-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
și dragostea cu inima deodată?...
De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
și eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca disprețuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.
(Gândeste-te, n-ar fi păcat...)
Oamenii cred că există împrejurări în care își pot trata aproapele fără dragoste, dar asemenea împrejurări nu există. Lucrurile neînsuflețite pot fi manipulate cu sau fără dragoste, însă oamenii nu pot fi tratați fără iubire. Dacă n-ai dragoste de oameni, lasă-i în pace. Ocupă-te de lucruri, de tine însuți, de orice-ți place, dar nu de oameni.
Tu ești în inima mea ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.
Ești tainica-mi putere și mândrie,
de când te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară
și inima așa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.
Acestea toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dându-ți dar.
(Daruri)
Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite-aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis. În primul an spui: „Dacă mă părăseşti, mă omor". În al doilea an spui: „Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă". În al treilea an spui: „Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".
(Dragostea durează trei ani)
Sunt atat de norocos doar pentru ca tu ma iubesti.
© CCC
Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit.
(Prada neantului)
© CC
Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste.
Ne dorim să fim îndrăgostiți, suspinăm cât timp suntem și răsuflăm ușurați când nu mai suntem!
(Setea de dreptate)
© CCC
In dragoste, cuvintele fac minuni: nici o inima nu rezista farmecului lor.
Ce-i dragostea, numai acela stie care iubeste fara speranta.
Adevarata iubire salasuieste numai in inimile mari.
E-atâta frig în mine, încât îmi zic,
ca o livadă toamna: «Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întâmplat?»
Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu
de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.
Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.
(Toamna)
Deplângem turturelele care se sărută doar primăvara!
© CCC
Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.
Iubirea dintre doi oameni… este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie.
Prudenta si dragostea nu sunt facute una pentru cealalta: pe masura ce dragostea creste, prudenta scade.
© CCC
Nu există prefăcătorie care să poată ascunde multă vreme iubirea, acolo unde s-a încuibat, nici să o simuleze, acolo unde nu există.