Unele ființe, pe măsură ce trece timpul, devin din ce în ce mai libere: ele se înalță în loc să coboare. Ele emană o energie uimitoare. Ele sunt lumină pentru oricine le întâlnește. Aș vrea să știu ce au făcut cu umbrele trecutului lor. Cu regretele lor, cu lacrimile lor. Cum au reușit. Pentru că nu uităm nimic, o știu în seara asta. Nu uităm nimic. Chiar dacă ne-am străduit să facem contrariul: trecutul trăiește în noi. Masă informă ascunsă adânc în sine, pe care s-ar putea să o crezi adormită, dar care veghează…
Deci, ele, aceste ființe de lumină, cum fac?
© CCC
Scrisul, ca şi iubirea, nu are sens decât dacă eşti dispus să-ți pierzi echilibrul. Să părăseşti ţărmul. Să lași uscatul, să te scufunzi în apele râului, să te laşi purtat. Desigur, există un risc care merită asumat: în iubire, ca și în scris, îți poți pierde viața.
(Scrisul și viața)
© CCC
Omul crede în miracole. Chiar și în cele mai dramatice circumstanțe, el crede că poate trece peste ele. Acesta este probabil motivul pentru care reușește să se ridice și în infern.
(Pentru că nimic nu durează)
© CCC
De ani de zile, timpul părea liniar, în ciuda obstacolelor, șocurilor, devierilor. Până în ziua în care o cădere mai profundă va spulbera cele mai mici repere.
(Judecata lui Léa)
© CCC
Mi-e teamă să te revăd. Poate că ar fi fost mai bine să ne oprim aici, așa cum am făcut timp de șase ani, conform unui acord tacit între noi: să nu ne revedem, niciodată, să păstrăm această noapte lungă și ireală adânc în noi, ca un secret care ne aparține doar nouă. Poate că, de fapt, accidentul este cel al întâlnirii noastre, nu al tăcerii care a urmat. Viețile sunt atât de fragile, atât de incerte. Uneori credem că temelia lor este solidă, ne minunăm de cât de departe am ajuns, apoi, deodată, într-o clipă orbitoare, se sfărâmă, se spulberă împotriva unui vis. Cine se poate proteja de asta? Cine se poate crede suficient de puternic pentru a nu cădea niciodată, pentru a nu-și dori să cedeze la ceea ce pentru o clipă l-a făcut să leșine? Mi-e teamă să te revăd, dar cât sunt de fericită.
(O perioadă nebună)
© CCC
Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (…) E şansa vieţii mele.
(Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture)
© CCC
Totul ne scapă constant, chiar și oamenii pe care îi iubim. Rămâne însă certitudinea că anumite momente au fost ceea ce numim fericire.
(Vis de dragoste)
© CCC
Pentru că există întâlniri care salvează. Te prind de corp, te ridică de pe solul în care ești împotmolit, te fac să ieşi din întuneric la lumină.
(O viață proprie)
© CCC
În timpul acestei călătorii interioare, avem nevoie să ne amintim momentele fericite, pentru a nu ne îndoi că am iubit, că am fost iubiți. Să-ţi aminteşti înseamnă și să fii sigur că ai fost în viață.
(Contopirea pedepselor)
Unele deșerturi pot fi traversate doar într-o singură direcție.
(Pentru că nimic nu durează)
© CCC