Oracolul chemat, pe veci porni să tacă;
Doar unul poate-n lume misterul să-l desfacă:
– E cel ce duh suflat-a copiilor de lut.
(Hristos pe Muntele Măslinilor)
(Traducere de Leonid Dimov)
Aveţi ochi negri, sunteţi frumoasă ca femeie,
Încât poetul vede sclipind acea scânteie
Ce vă însufleţeşte, fiindu-ne prinos:
La rându-i geniul totu-n lumina lui cuprinde
Şi sunteţi trandafirul ce-n razele-i se-aprinde,
Făcându-se tot mai frumos.
(Doamnei Heinrich Heine)
Primul bărbat care a comparat femeia cu un trandafir a fost un poet, al doilea, un imbecil.
Mireasă dulce,
Te-ador când plângi,
Cum roua curge
Pe flori adânci!
Cu-o primavară
Ce-i bun s-a scurs,
Dar roze-apară
Pe-al Vremii curs!
Bălaia, bruna
De-ales e greu?
Plăcerea-ntruna
E-al lumii Zeu.
Frumoase zile, praf şi, plină
De-azur, o boltă de lumină,
Pereţi aprinşi, lungi seri; nimic
Din verde: doar o purpurie
Răsfrângere mai vrea să fie
Prin pomi cu negre crengi, un pic!
Frumoasa vreme mă apasă,
Dar numai după-o zi ploioasă,
În roz şi verde, ca-n tablou,
Suava primavară-apare,
Ca nimfa care, zâmbitoare,
Din apă iese, ca din ou.
(Aprilie)