Citate despre Iubire

Pentru a putea fi iubit din toata inima trebuie sa suferi. Mila este ultimul mir al iubirii, poate chiar iubirea insasi.

In iubire esti mereu egalul celui iubit, de aceea iubirea este o eminenta scoala a demnitatii.

Inima fără iubire e ca o grădină fără flori. Proverb francez © CCC

Tăcerea este cel mai adânc strigăt al inimii.

Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. (Cugetări)

Gresesc aceia care spun ca dragostea este oarba; adevarat e ca dragostea-i indiferenta la defecte sau slabiciuni — fiecare le vede foarte bine cand isi inchipuie ca a gasit intr-o fiinta acel ceva ce-o intereseaza mai mult decat orice si care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.

Greutatea lumii este iubirea. Sub povara singuratatii, sub povara nemultumirii,   greutatea, greutatea pe care o purtam este iubirea. (Cantec) © CCC

Indragostitul, cand dragostea-l orbeste, Iubeste si cusurul fiintei ce-o iubeste.

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

Dovada cea mai sigura a unei iubiri adevarate este sa devii cu totul altfel decat erai si sa nu mai ai nici ambitii, nici placeri, dupa ce ai fost toata viata robit lor.

De glasul tău s-a ridicat cântarea De mersul tău se leagănă pământul De ochii tăi se-nseninează marea. Împătimit e farmecul palorii Când mă privesc de sub umbroase gene Cu ochii ei, adânc-adormitorii. (cca. 1882) (De glasul tău s-a ridicat cântarea...)

Poţi să fii înalt, brunet, şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-odată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman — ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am aşa ceva. Snobii n-au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur. (Dragostea durează trei ani)

Iubirea, pentru cine-o preţuieşte, Imbold e faptelor slăvite, Iar frumuseţea e o şcoală-naltă De-alese şi măreţe simţăminte.

Sunt nebună după tine, iubirea mea, cine vine să caute, în trecutul meu, acele jucării sparte ale cuvintelor mele? Îți dau totul dacă vrei, Oricum sunt doar un copil plin de poezie și acoperit cu lacrimi sărate, vreau doar să adorm pe malul cerului înstelat și să devin o adiere ușoară de cântece de dragoste pentru tine. (Sunt nebună după tine, iubirea mea) © CCC

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Şi iar mi-e sufletul la tine Atât de-ntreg, Atât de tot, Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare Că cere, Mângâie, Şi doare, De parcă tu ai plâns-o-n mine, De parcă ţi-am venit de tot…   Aşa! dă-mi mâinile-amândouă, Şi ochii amândoi mi-i dă, Deschişi adânc Şi mult Şi-aproape Pân-vom închide-o sub pleoape Aceeaşi stea topită-n două De mult ce ia De mult ce dă…   Şi cale gândului se-nchide Doar lacrimile văd şi cer… Şi nu mai am nici ochi, Nici gură… Pe valul mării ce mă fură Privirile nu-şi pot deschide Decât fereastra dinspre cer… (Şi iar mi-i sufletul la tine…)

Dragostea este un pod de flori între inimi.

Nicicând n-am fost în stare să-mi tăinuiesc iubirea... căci în această lume iubirea-adevărată nu se ascunde.

Un războinic erou poate să nu se îndrăgostească, dar un laș va fugi întotdeauna de dragoste. (Masculinul etern) © CCC