Lumina ce-o simt

navalindu-mi in piept cand te vad,

oare nu e un strop din lumina

creata in ziua dintai,

din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

 

Nimicul zacea-n agonie,

cand singur plutea-n intuneric si dat-a

un semn Nepatrunsul:

“Sa fie lumina!”

 

O mare

si-un vifor nebun de lumina

facutu-s-a-n clipa:

o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,

 

o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea

lumina de-atunci – cine stie?

 

Lumina, ce-o simt navalindu-mi

in piept cand te vad – minunato,

e poate ca ultimul strop

din lumina creata in ziua dintai.

(Lumina)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.