Citate despre Cuvant

Spune-mi ceva, după vorbele-acele Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele, Dulce-nfioară inima mea. Spune-mi ceva…   Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu știe, Straniu, vorbele tale leagănă-adie. Ca și o floare, vorbele tale m-ar mângâia. Spune-mi ceva… (Spune-mi ceva)

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.

Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.

Cand avem lucrurile in cap, vorbele forfotesc.

Numai cine cunoaşte singurătatea va stăpîni cuvîntul.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Sunt multi orbi, dar cati au orbit de lumina?

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.

Cuvantul a fost dat omului pentru a-si ascunde gandurile. © CCC

Cuvintele bune sunt ca graul de pe campuri: ele formeaza recolta pentru painea fericirii de zi cu zi. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Ceea ce istoria nu uita devine legenda. Ceea ce istoria uita devine istoriografie.

Cei ce nu stiu sa puna in ,,concluzie” o leaca de substanta ce nu se gaseste in ,,premise”, sa lase stiinta in pace.

Adevaruri mari cresc numai dintr-un pamant din care cresc si rataciri mari. Cine n-are indrazneala sa "greseasca" nu va descoperi niciodata adevaruri mari.

Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Ea canta si eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.

Toate miracolele, la inceputul lumii, au izvorat din cuvant.