Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "patima"

A cunoaște. A iubi.

Încă-odată, iar si iară,

a cunoaște-nseamnă iarna,

a iubi e primăvară.

 

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi – aceasta vine

tare de departe-n tine.

 

A cunoaste. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamna?

A cunoaste – ce-nseamna?

A iubi – de ce ti-e teama

printre flori si-n mare iarba?

 

Printre flori si-n mare iarba,

patima fara pacate

ne rastoarna-n infinit

cu rumoare si ardoare

de albine rencarnate.

 

Înc-odata, iar si iara

a iubi e primăvară.

(Primăvara)

Lumina ce-o simt

năvălindu-mi în piept când te vad,

oare nu e un strop din lumina

creată în ziua dintâi,

din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

 

Nimicul zăcea-n agonie

când singur plutea-ntuneric şi dat-a

un semn Nepătrunsul:

“Să fie lumină!”

 

O mare

şi-un vifor nebun de lumină

facutu-s-a-n clipa:

o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,

o sete de lume şi soare.

 

Dar unde-a pierit orbitoarea

lumină de-atunci – cine ştie?

 

Lumina ce-o simt năvălindu-mi

în piept când te vad – minunato,

e poate ca ultimul strop

din lumina creată în ziua dintâi.

(Lumina)

Noaptea e patima bărbaţilor.

(Repere pe mare)

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât şi poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te-aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii –

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

(Descântec de ploaie)

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,

Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,

Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,

Dansului meu i-e vântul ecou.

 

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc

Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.

Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,

Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

 

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt

Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –

Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,

Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

 

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,

lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –

Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,

Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

(Dans în ploaie)

Lumina ce-o simt

navalindu-mi in piept cand te vad,

oare nu e un strop din lumina

creata in ziua dintai,

din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

 

Nimicul zacea-n agonie,

cand singur plutea-n intuneric si dat-a

un semn Nepatrunsul:

“Sa fie lumina!”

 

O mare

si-un vifor nebun de lumina

facutu-s-a-n clipa:

o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,

 

o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea

lumina de-atunci – cine stie?

 

Lumina, ce-o simt navalindu-mi

in piept cand te vad – minunato,

e poate ca ultimul strop

din lumina creata in ziua dintai.

(Lumina)

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.

Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate

Atinge al meu suflet când străbate

Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.

 

Şi te iubesc cu zilnică iubire,

În paşnic fel, în zori, pe scăpătate –

Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,

Curat, aşa cum fugi de linguşire.

 

Şi te iubesc cu patimă avută

În vechi dureri şi cu credinţa care

Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.

 

Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,

Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută

Te voi iubi în moarte şi mai tare.

 

(Sonetul 43, Sonnet XLIII, Cum te iubesc?)

traducere Maria Banuş

Intre pasiune si suferinta asemanarea este atat de mare incat, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns sa le confunde si sa le boteze cu acelasi cuvant: patima, a patimi. O ironie filologica.

Patima este intotdeauna o taina si nu poate fi deslusita si, din pacate, este sigur ca viata nu-i cruta pe copiii ei cei mai frumosi si ca adesea cei mai minunati oameni trebuie sa iubeasca tocmai ceea ce ii distruge.

Sufletele patimase se tradeaza in mii de chipuri si sentimentele pe care izbutim sa ni le stapanim intruna nu pot fi foarte puternice.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.