Ana Blandiana
Ana Blandiana, pe numele adevărat Otilia Valeria Coman, 25 martie 1942, poetă și luptătoare pentru libertate civică în România.
S-a născul la Timișoara și a absolvit Facultatea de Filologie la Cluj (1967).
A fost redactor la Amfiteatru şi Viaţa studenţească (Bucureşti), după ce avusese interdicţie de publicare (1959–1963) ca fiică de „duşman al poporului“ (tatăl, preot, a fost deţinut politic).
În 1968 a fost invitată, împreună cu soţul, scriitorul Romulus Rusan, de Guvernul Cehoslovaciei, să scrie despre „primăvara de la Praga“.
A avut o bursă de studii la Iowa City (1973–1974). Premiul Herder, 1982. Îl desemnează bursier pe Emil Hurezeanu.
A debutat cu volumul Persoana întâia plural (1964). Poezia sa este antimetaforică, situaţia dilematică se referă la normele etico-sociale în raport cu aspiraţia spre puritate a fiinţei interioare.
A scris versuri pentru copii, unde Motanul Arpagic este identificat cu dictatorul Nicolae Ceauşescu: Poeme fără Arpagic, pentru cititorul cel mai mic, 1991; Imitaţie de coşmar, proză, 1995; În dimineaţa de după moarte, 1996. Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu“ (1997).
Iniţiatoare a Alianţei Civice (1990), preşedintă a PEN-Clubului Român şi a altor organizaţii civice (Fundaţia Academia Civică, 1994; editoare a Bibliotecii Sighet, despre lagărele comuniste).
Membru al Academiei Europene de Poezie (1998), membru fondator al Academiei Mondiale de Poezie, Verona, 2001, de sub egida UNESCO.
Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Este membru corespondent al Academiei Române din anul 2016.
Premiul Internațional “Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul “Opera Omnia”, 2001; Premiul Internațional “Vilenica”, 2002;
În martie 2016 a primit Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul Patria mea A4, care a apărut în traducere poloneză în ianuarie 2016. Decernarea premiului a avut loc în cadrul ediției a 4-a din cadrul concursului cu același nume, organizat la Gdansk, în Polonia.
Opere principale:
– poezie: Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor; 50 de poeme, 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poezii, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineața de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanța cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme (1964-2004), 2005; Întoarcerea lui Arpagic, 2008; Patria mea A4, 2010; Pleoape de apă, 2010; În bibliotecă, 2018; Variațiuni pe o temă dată, 2018.
– eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003, Premiul Academiei; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Coridoare de nisip, 1984; Autoportret cu palimpsest, 1985; Orașe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulțimi, 2000; Cine sunt eu?, 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006; Spaima de literatură, 2006; Fals tratat de manipulare, 2013; Istoria ca viitor, 2017
– proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 – nuvele fantastice; Proiecte de trecut, 1982 – nuvele fantastice, Premiul Asociaţiei Scriitorilor; Ambele volume au apărut sub titlul Orașul topit și alte povestiri fantastice in 2004; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 – roman; Imitație de coșmar, 1995 – nuvele. Povestiri fantastice, 2016.
Citate asemanatoare
-
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne, Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou, Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne, Dansului meu i-e vântul ecou. De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele. Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc, Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele. Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe - Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ, Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe! Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul, lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi - Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul, Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi! (Dans în ploaie)Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge. Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei, Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi, Să fim copii la naşterea fiilor noştri. Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim, Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici, Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu… (Ar trebui)Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving.Lasa-ma sa m-aprind de intunericul tau, In lumina feroce Invata-ma sa ard intunecat, Modeleaza dupa forma aripilor Flacara mea Si purific-o de orice culoare. (Flacara)Nu te speria. Va fi atât de simplu totul Că nici nu vei înţelege Decât mult mai târziu. Vei aştepta la început Şi numai când Vei începe să crezi Că nu te mai iubesc Îţi va fi greu, Dar atunci voi pune Un fir de iarbă să crească În colţul ştiut al grădinii, Să ajungă la tine Şi să-ţi şoptească: Nu vă speriaţi, Ea este bine Şi vă aşteaptă La celălalt capăt al meu. (Întâlnire)Purtăm fiecare o dragoste-n noi, dar eu pentru tine şi tu... pentru alta. şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi, eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta. Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt, dar eu de la tine şi tu de la alta, şi braţul în vis ţi-l văd mângâind, dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta... Şi ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu ştie decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta. (Delir)Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume. (Ar trebui)Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti, Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…Uneori, când sunt fericită într-adevăr, Simt sau poate numai mi se pare Cum în vârful fiecărui fir de păr Îmi creşte câte-o floare. Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă Cu podoaba aceasta împărătească, Dar nu mă încumet să mişc fruntea De teamă să nu mi se ofilească, Şi nici să mă privesc într-o oglindă De teamă să nu mi se desprindă. Şi e destul să mă-ntristez numai un pic Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic. Haideţi, puteţi încerca şi voi... binişor... E uşor! Nu trebuie decât să fiţi foarte fericiţi! (Minune)In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii. Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie", E urât şi poate nici nu e adevărat, Dar lasă-mă atunci când plouă, Numai atunci când plouă, Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie". Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu Eşti departe plecat şi eu te aştept, Şi tu ştii că te-aştept, Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept Şi totuşi aştept. E-n aer miros de dragoste viu, Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător, Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi, Şi eu te aştept. Doar tu ştii - Iubesc ploile, Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei... (Descântec de ploaie)Intre pasiune si suferinta asemanarea este atat de mare incat, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns sa le confunde si sa le boteze cu acelasi cuvant: patima, a patimi. O ironie filologica.Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.Poezia nu este o succesiune de experiente, ci o succesiune de viziuni.Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai suferit.Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.Cine poate şti De unde vine vara Şi încotro se duce Cântând Caravana ei verde şi aurie? Unii zic c-ar veni Din pământ, Că-şi trage povara, Fierbinte şi dulce, Din bostănărie, Că se naşte în pepenii verzi, În miezul lor Strălucitor Ca un palat Luminat De rubine, Cu pereţi De porfir şi nestemate Şi cu pardoseala purpurie. Tot ce se poate, Dar mie Mi-a spus o fetiţă cuminte Că-şi aduce aminte Cum vara vine din copilărie, Şi cum, În miros de lapte, de fân şi de fum, Alunecă de-aici, Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici, Înspre bunici. (Cine poate şti)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.