Citate de Ana Blandiana

Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.

Cine poate şti De unde vine vara Şi încotro se duce Cântând Caravana ei verde şi aurie? Unii zic c-ar veni Din pământ, Că-şi trage povara, Fierbinte şi dulce, Din bostănărie, Că se naşte în pepenii verzi, În miezul lor Strălucitor Ca un palat Luminat De rubine, Cu pereţi De porfir şi nestemate Şi cu pardoseala purpurie. Tot ce se poate, Dar mie Mi-a spus o fetiţă cuminte Că-şi aduce aminte Cum vara vine din copilărie, Şi cum, În miros de lapte, de fân şi de fum, Alunecă de-aici, Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici, Înspre bunici. (Cine poate şti)

Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței.

Virtutea paradoxală a lecturii este că ne desprinde de lume pentru a-i găsi un sens. (Ca un roman) © CCC

1. Dreptul de a nu citi.
2. Dreptul de a sări pagini.
3. Dreptul de a nu termina o carte.
4. Dreptul de a reciti.
5. Dreptul de a citi orice.
6. Dreptul la bovarism (maladie transmisibilă pe cale textuală).
7. Dreptul de a citi oriunde.
8. Dreptul de a „ciuguli“ (de a lua o carte din bibliotecă, de a o deschide la întâmplare şi de a citi câteva pagini sau câteva pasaje).
9. Dreptul de a citi cu voce tare.
10. Dreptul de a tăcea (adică dreptul de a nu fi obligat să-ţi justifici lecturile şi să dai socoteală cuiva despre ele).

(Ca un roman, Drepturile imprescriptibile ale cititorului) Drepturile imprescriptibile ale cititorului sunt valabile – fără restricţii – şi pentru cititorul de vârstă şcolară. Eseul Ca un roman este un vibrant elogiu adus lecturii, autorul precizând însă că îşi imploră colegii profesori să nu-i folosească textul „drept instrument de tortură pedagogică“. © CCC

Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.

Singurul sfat ce se poate da cuiva în ce priveşte lectura este de a nu accepta nici un sfat, de a urma, dimpotrivă, propriul instinct, de a utiliza propriile facultăţi intelectuale, de a trage propriile concluzii.

Mă simt fericită și în siguranță când sunt în patul meu cu o carte bună... uit tot ce este teribil în lumea noastră. © CCC

In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.

Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge. Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei, Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi, Să fim copii la naşterea fiilor noştri. Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim, Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici, Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu… (Ar trebui)

Lectura înalță sufletul, iar un prieten luminat îl mângâie. © CCC

Un avertisment, totuși: a citi o carte de logică sau filosofie nu este ca și cum ai citi un roman. Vor fi momente când va trebui să citești încet și cu atenție. (Logica: O foarte scurtă introducere) © CCC

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving.

Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti, Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…

A face escale în arhipelaguri livrești.

Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.

O operă clasică este o carte pe care toată lumea doreşte să o fi citit, dar pe care nimeni nu vrea să o citească.

Lectura încarcă memoria și împiedică gândirea. (Jucătorul de cricket) © CCC

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne, Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou, Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne, Dansului meu i-e vântul ecou.   De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele. Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc, Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.   Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe - Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ, Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!   Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul, lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi - Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul, Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi! (Dans în ploaie)

Purtăm fiecare o dragoste-n noi, dar eu pentru tine şi tu... pentru alta. şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi, eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.   Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt, dar eu de la tine şi tu de la alta, şi braţul în vis ţi-l văd mângâind, dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta...   Şi ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu ştie decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta. (Delir)