Citate despre Lectura

Nu noi suntem stapanii limbii, ci limba e stapana noastra.

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru lenesi… Temeiul unui stat e munca si nu legile… bogatia unui popor nu sta nici in bani, ci iarasi in munca… Fiecare, si mare, si mic, datoreaza un echivalent de munca societatii in care traieste… Cand munca unei clase dintr-un popor nu mai echivaleaza drepturile de care se bucura, atunci acea clasa e corupta, chiar ea traieste din traficul unei munci straine…; noi credem, insa, ca un sistem care, oricat s-ar imbogati patriotii, are ca rezultat moartea reala a unei natii, e tot ce se poate mai rau si mai ucigas ca sistem.

Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.

Fara cultul trecutului, nu exista iubire de tara.

Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă.

Câteodată… prea arare… A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare Când aud că sună clampa…   Este Ea. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină, În privazul negru-al vieţi-mi E-o icoană de lumină.   Şi mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Când eu stau şoptind cu draga Mână-n mână, gură-n gură. (Singurătate)

Secretul vietii lungi a unui stat este pastrarea ierarhiei meritului.

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Eu nu mă supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale, căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta la alt reflex.

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi!

Multi lucreaza, dar putini gandesc.

Când te pierzi în valul vieţii Trist la ţărm doar eu rămân: Braţe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumeţul bea, Astfel mă înfioră dorul Când răsari în calea mea. * Tu eşti aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te mişti, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.   (Catrene)

Egalitatea nu există decât în matematică.

Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.