Citate despre Ipocrizie

Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.

Putini sunt aceia care vor sa spuna tot ceea ce cred.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Nu e sincer cel ce plange ca sa fie consolat, cel ce plange fara martori, plange cu adevarat.

Din noaptea vecinicei uitări, În care toate curg, A vieţii noastre desmierdări Şi raze din amurg De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus – Aş vrea odată-n viaţă tu Să te înalţi în sus. (Din noaptea)

Ne-ar fi adeseori rusine de cele mai frumoase fapte ale noastre, daca lumea le-ar cunoaste izvoarele.

O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vad pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate... caci ea e schimbatoare la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia... privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Ce putina crezare dau eu sinceritatii sentimentelor pe care le afiseaza oamenii drept cauza a faptelor lor! Indivizii nu actioneaza prin ei insisi, ci dupa situatia in care se afla si care le ofera un anumit cliseu de atitudine conventionala.

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Natia noastra, neamul nevoii.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Nimeni nu este inclinat de a confunda tara cu sine insusi decat un partid.

Dă-mă uitării, precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.

Nimeni nu vorbeste de noi, in prezenta noastra, cum vor­beste in absenta.  

Omul se preface cel mai mult atunci cand vorbeste despre el insusi, ofera-i o masca si iti va spune adevarul.

Fiecare frumuseţe este cristalizarea suferinţelor universului.

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

De glasul tău s-a ridicat cântarea De mersul tău se leagănă pământul De ochii tăi se-nseninează marea. Împătimit e farmecul palorii Când mă privesc de sub umbroase gene Cu ochii ei, adânc-adormitorii. (cca. 1882) (De glasul tău s-a ridicat cântarea...)

…Norilor, o, norilor, Unde-i țara florilor? Unde ea acum trăiește, Iară câmpul înverzește Și codrul văzând-o crește; Și când trece prin grădină Toți copacii i se-nchină Și încep să înflorească, Pe ea s-o împodobească ­ Căci văzând-o, toată țara Crede că e primăvara. (Între nouri și-ntre mare) Între nouri și-ntre mare - recită Adrian Pintea