Citate de Mihai Eminescu

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Instinct si pasiune: Intr-un domeniu unde ai pasiunea poti avea si instinct. Unde nu ai pasiune, e sigur ca nu poti avea nici instinct.

Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic.

Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Numai pasiunile mari pot da nastere oamenilor mari.

Pasiunea este o hipertrofie a sentimentului de proprietate. © CCC

Dragostea e povestea inimii. Pasiunea e desăvârșirea ei.

Un om indiferent fata de orice, lipsit de pasiuni, care isi este suficient lui insusi, n-ar mai fi o fiinta sociala.

Nimeni nu poate plati un pret prea mare pentru un lucru pasionant.

Pasiunea este o emotie a sufletului, opusa dreptei ratiuni si contrara naturii.

Adevaratele pasiuni sunt cele pe care le ascunzi.

Un om care n-a trecut prin infernul pasiunilor sale, nici nu le-a depasit vreodata. Atata timp cat omul renunta la prea multe, lasa prea multe in urma, exista posibilitatea si pericolul ca lucrurile abandonate sa revina si cu forta dubla.

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.

Nimic măreţ nu se îndeplinește în lume fără pasiune. (Lecţii de filozofia istoriei, 1832)

Fiecare frumuseţe este cristalizarea suferinţelor universului.

Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi!

Asa cum in fotografia unui copil descoperim cu uimire trasaturile batranului, tot astfel pasiunile adolescentei ard inca in inima omului matur.

Lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru.

Un stat e ca si omul...are atata libertate si egalitate, pe cata avere are. Iar cel sarac e intotdeauna sclav si inegal cu cel ce sta deasupra lui.