Citate de Mihai Eminescu

Dacă moartea ar fi un bine, atunci zeii nu ar fi nemuritori. (Poeme și fragmente) © CCC

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

De glasul tău s-a ridicat cântarea De mersul tău se leagănă pământul De ochii tăi se-nseninează marea. Împătimit e farmecul palorii Când mă privesc de sub umbroase gene Cu ochii ei, adânc-adormitorii. (cca. 1882) (De glasul tău s-a ridicat cântarea...)

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.

Moravurile fara legi pot totul, legea fara moravuri, aproape nimic.

Uite-aşa ţi se face dor de moarte. Ca să nu mai vezi, să nu mai auzi.

Lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru.

Moartea e urata, oricat de mare-i faima.

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata... Nu te odihnesti niciodata pentru munca ce ai facut-o, ci pentru aceea ce o vei face.

Nenorocirea e ca moartea nu constituie un fenomen intamplator sau ceva iesit din comun, ci o intalnim la tot pasul.

Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.

Cel mai important e ca omul să aştepte docil moartea ca pe o decădere firească a acelor elemente din care e conceput. Fiindcă această purtare e în acord cu natura, iar ceea ce e în acord cu natura nu poate fi rău.

Moartea este mai blândă decât tirania. (Agamemnon, 458)

După cum, când sunt în floarea vârstei, şi macul şi prăpădia sunt cosiţi de cruda coasă a crudei cosaşe care coseşte crud tărtăcuţa lor crudă, tot astfel s-a prăpădit şi mititelul de Rensky, care, orişicât, s-a luptat vitejeşte, dar ce vrei, prea erau mulţi ruşi. (Ubu rege)