Vino din păduri
Ca să-mi spui poveşti
Cu căutături
Îngereşti.
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-a lucit
Până ieri.
Unde mi te-ai dus
Pe acest pământ
Fără să-mi fi spus
Un cuvânt?
Din frunzişul rar
Luna în fereşti,
Cercetează iar
Unde eşti.
Ar luci pe zid
Până când te culci
Până ţi se-nchid
Ochii dulci.
Şi pe gura ta
De cum adormişi
Ea te-ar săruta
Pe furiş.
Cum nu sunt ca ea
Ca să mă strecor
Drept oglinda ta
Să cobor.
Chipul tău frumos
Să-l privesc întreg,
Cu atât folos
Să m-aleg.
Iar de m-ai zări
Pintre ochi-nchişi
Ţi s-ar năzări
Luminiş.
(cca. 1880–1881)
(Vino din păduri…)
Ce viu e-al firii
Chip luminos!
Ce mândru soare,
Ce plai voios!
E-n floare-acum
Orice vlăstar,
Şi glasuri mii
Pe crengi răsar.
De-avânt şi cânt
Tot omu-i plin.
O, câmp, o, cer!
O, râs senin!
O, tu, iubire,
Dalbă splendoare,
Ca-n zori un abur
Pe munţi în zare!
Tu-nfiorezi
Proaspăta glie
Şi-al firii imbold,
Iar lumea re-nvie.
O, dulce fată,
Ce dragă-mi eşti!
Ce calzi ţi-s ochii!
Cât mă iubeşti!
Precum ciocîrliei
Cântare şi-azur,
Iar florii o boltă
Cu aerul pur,
Aşa-mi eşti tu dragă,
Şi-o flacără sunt!
Tu, ce duh tânăr,
Extaz şi avânt
Spre vers şi dansuri
Îmi dăruieşti,
Fii pururi ferice,
Precum mă iubeşti!
(Cântec de mai)
(Traducere Teodor Boşca)