Citate despre Iubire

Daca iti place o floare, nu o culege. Pentru ca, daca o culegi, ea moare si inceteaza sa mai fie ceea ce iti place. Deci, daca iti place o floare, las-o sa traiasca. Iubirea nu inseamna posesiune. Iubirea inseamna apreciere. © CCC

În iubire, ca şi în artă, nu trebuie să spui ce s-a mai spus, ci ceea ce simţi; şi acela care se grăbeşte să vorbească atunci când nu are încă nimic de spus, riscă să nu mai poată spune niciodată nimic.

Gelozia este un lucru teribil; seamana cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenta lui si triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionata a egoismului; exaltarea EULUI, despot exigent, vanitos, care nu poate sa se uite pe sine si sa se subordoneze.

Despartirile pentru indragostiti nu sunt decat garile in care asteapta proximul tren ...

Din iubirile nesincere rămân în suflet numai melancolicul avertisment al falsității și experiența evaporării lor. (Iubirea la Stendhal)

A iubi inseamna a actiona. (Opere complete, 1970) © CCC

Astfel natura – această natură sălbatică, păgână a pădurii, nicicând subjugată încă de legile omeneşti şi nici luminată de un adevăr mai înalt – lua parte la fericirea celor două suflete! Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr­-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare. (Litera stacojie)

Când iubeşti, eşti tânăr totdeauna, treci cu fruntea sus, încrezător, iei în braţe şi opreşti furtuna, duci pe umeri visul tuturor.   Când iubeşti, eşti bun, eşti-nalt, eşti tare. Aperi cu putere orice legi: nu faci răni, te-apleci la fiecare. Rupi din tine suflet şi le legi.   Când iubeşti, ţii căile măsurii. Peste toate treci fără dureri. Nu ascunzi, nu jefuieşti ca furii, dai orice, fără nimic să ceri.   Când iubeşti, oricărui i te dărui, dai în lături toate şi le poţi… doar cu vorba şi cu gândul nărui și te-arunci în luptă pentru toţi.

...îl iubesc pe Sorin atît de adînc, atît de cald, aş merge în foc pentru el. Pentru P. (Zaharia Stancu) nici o unghie nu mi-aş da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aş duce. Norocul meu e că nu mă cheamă. (Însemnările mele, 1937) În 1936, poeta se căsătoreşte cu inginerul Sorin Ebner. Are ocazia de a ieşi în anii următori din mediul mic-burghez bucureştean, pe şantierele pe care le conduce soţul ei, la Braşov, Zărneşti, Mărgineanca, Petroşani etc., să facă cunoştinţă cu alte medii sociale.

Daca iubim cu adevarat, nu trebuie sa dam prea mare importanta faptelor acelora pe care ii iubim. Avem nevoie de ei, singurii care ne pot ajuta sa traim intr-o “atmosfera” de care nu ne putem lipsi.

Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat… (Însemnările mele, 1974) Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.

Farmecul pe care credem că-l găsim în ceilalţi nu există decât în noi, şi numai dragostea înfrumuseţează atât de mult fiinţa iubită. (Legăturile primejdioase)

Iubirea este miracolul civilizatiei.

Dragostea este o comoara de amintiri. © CCC

Lumea este însetată de iubire: tu vei veni să potolești acestă sete. © CCC

Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.

Desigur, poți iubi pe cineva, dacă nu-l cunoști destul de bine.

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.

Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.