Am străbătut universurile, am pătruns sorii și am zburat pe căile lactee de-a lungul deșerturilor cerului, dar n-am găsit nici un zeu.
(Siebenkäs, 1796)
Tu, născătoarea ginţii lui Enea,
Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec,
O, Venus, rod de viaţă, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Şi marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de fiinţe
Începe-se şi, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Din calea ta fug nourii, zeiţă,
Și vânturile; iscusit, pământul
În drumul tău aşterne flori suave
Și ţie râde linul mării, ţie,
Scăldat în valuri de lumină, cerul
Zâmbește blând! Când zori de primăvară
S-au revărsat și roditorul zefir,
Descătușat, începe iar să bată,
Atunce zburătoarele din aer
Vestesc întâi sosirea ta, zeiţă […]
(Poemul naturii, Invocaţie către Venus)
(Traducere, Teodor Naum, filolog și traducător, 1.09.1891, Iași –19.03.1980)
Mintea umană a evoluat pentru a crede în zei, nu a evoluat pentru a crede în biologie.
© CCC
Etiopienii își fac zeii negri și cu nasul plat, tracii spun că ai lor au ochii albaștri și părul roșu.
© CCC
Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.
Când zeii vin în mijlocul oamenilor, ei nu sunt cunoscuţi. Iisus n-a fost; Socrate şi Shakespeare n-au fost.
Animus et corpus: alterum nobis cum dis, alterum cum beluis commune est.
Sufletul şi trupul: unul ne este comun cu zeii, altul cu fiarele.
(Sallustius)