Citate de Remus Crețan

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

Românul eminescian poate fi numit şi „Sitzfleisch”, adică păstrează ceva din temeinicia şederii, e contemplativ, spiritual, mai mult sau mai puţin visător, în timp ce românul caragialian e mai puţin încărcat cu o latură spirituală. Caragialienii sunt situaţi pe o scenă unde, în loc să reţină că trebuie să fii înţelept ca şarpele şi blând ca porumbelul, de cele mai multe ori, se declară „blânzi” ca şerpii şi „înţelepţi” ca porumbeii...

Nehotararea inseamna singuratate. Nu ai nici macar vointa alaturi de tine. Eul parca a plecat si te-a parasit.

Pentru mine, singurătatea este fotografia lumii moderne, cu toate că este suprapopulată. © CCC

Este supremul lux, cand ai de toate, sa negi societatea; caci astfel scapi de ceea ce-i datorezi.

Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti, Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…

Infernul se afla in intregime in acest cuvant: singuratate. © CCC

Toata problema vietii este aceasta: cum sa infrangi propria singuratate, cum sa comunici cu ceilalti.

Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.

Cu cât o minte este mai puternică și originală, cu atât se va înclina către religia singurătății.

Omul are groaza de singuratate. Si dintre toate singuratatile, singuratatea morala e aceea care-l inspaimanta mai mult.

Singuratate: Am fost un copil singuratic si am stiut intotdeauna sa umplu aceasta singurătate. Cu toate acestea, profesia mea face sa fiu inconjurata in mod constant. Astfel, în mijlocul acestui tumult, simt de multe ori nevoia sa fiu un pic singura. (Sylvie Vartan de la A la Z: S de la Singuratate) © CCC

Omul singur nu e mai mult decat o licarire de constiinta trecatoare… Numai colectivitatea organizata devine o forta constructiva. Singularizat, omul se pierde, pe cand intr-o colectivitate, orice sfortare isi gaseste locul ei si toate impreuna contribuie la inaltarea fiecarui individ.

Ne comportăm ridicol, caragialeşte, ne săturăm adesea să ne mişcăm, de dimineaţa până seara, într-un univers artificial, infectat de trivialitate.

…Nu poate fi numai Eminescu omul deplin al culturii române după cum susţinea Constantin Noica. Mai există la noi o dimensiune la fel de importantă, la fel de mare, ţinând tot de esenţă, care ne este eminesciană, nu ţine de dimensiunea Eminescu. Este vorba despre dimensiunea Caragiale. Există în noi un Hyperion foarte puternic, pe care îl iubim foarte mult, prin care am vrea să fim cu toţii recunoscuţi. Dar mai e în noi şi un Mitică la fel de puternic, pe care nu ni-l revendicăm, deseori mulţi dintre noi nu ni-l recunoaştem, deseori mulţi dintre noi îl condamnăm fără să ştim despre ce este vorba, ne lepădăm de el ca şi cum ar fi un lucru de ruşine. Mitică şi Hyperion sunt cele două euri – componente ale sufletului românesc. Fără unul din ele suntem parţiali, nu suntem întregi. Deci, omul deplin al culturii române, dacă ar fi fost să existe, ca persoană fizică, ar fi trebuit să poarte pe buletinul de identitate: nume – Eminescu; prenume – Caragiale.

În curând va coborî ceaţa pe strada noastră, amplasată între bulevardele Eminescu şi Caragiale, şi noi n-am legat încă felinarul de cer. Balansul între cele două importante "puncte cardinale" trebuie fixat fără expectative euforice, fără cultul pompieristic al miracolului. Şi, dacă eşti un actor român care îndrăzneşte să treacă de pragul celor două bulevarde, Demiurgul te va lovi puternic peste faţă, spunându-ţi: Mai taci, că vei ajunge orb ca Homer!

Mi-am împrăștiat singurătatea pe caldarâmul străzii și nimeni nu înțelege de ce o fac. De ce-aș fi singur? se întreabă toți - ca și cum singurătatea ar fi o stare de lucruri inacceptabilă. Oamenii înțeleg, sigur că înțeleg ce este singurătatea, dar nu sunt în stare s-o înțeleagă decât pe a lor. Fiecare pe-a lui. Nu, oameni buni! A fi singur înseamnă a sta de vorbă cu tine însuți, a plânge cu tine însuți, a râde cu tine însuți, a fi, fericit sau nefericit, cu tine însuți. Ieri a fost o zi, astăzi este o zi, mâine va fi o zi - toate la fel. (Fresce interioare)

Singurătatea este o detașare care duce la o revărsare a preaplinului. Dacă nu dă roade, este doar izolare. (Spiritul singurătății) © CCC

Și cruda singurătate Pe care fiecare o descoperă în sine, dacă iubește, Cade acum, infinită, Mă desparte de tine pentru totdeauna. (Sentimentul timpului) © CCC

Nu există singurătate mai mare decât cea a unei căsnicii eşuate. © CCC