Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Omul singur nu e mai mult decat o licarire de constiinta trecatoare… Numai colectivitatea organizata devine o forta constructiva. Singularizat, omul se pierde, pe cand intr-o colectivitate, orice sfortare isi gaseste locul ei si toate impreuna contribuie la inaltarea fiecarui individ.
Parisul e o solitudine populata; un oras de provincie e un desert fara solitudine.
Singuratatea este buna pentru spiritele mari si rea pentru cele mici. Singuratatea tulbura creierele pe care nu le ilumineaza.
© CCC
Să nu-nţelegi când există înţeles,
Ce singurătate.
Singurătatea este un cadou regal pe care îl respingem pentru că în această stare ne descoperim infinit de liberi, iar pentru libertate suntem mai puțin pregătiți.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.
Dumnezeu este propria noastră pudoare.
© CCC
Un suflet mare nu e niciodată singur. Chiar dacă destinul i-ar lua prietenii, el, în cele din urmă, îşi va face alţii.
Avem mult prea mult adevar! In ziua de azi ne-ar trebui mai multa frumusete.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună clampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţi-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
(Singurătate)