Actuala lume occidentală rămâne sub imperiul raționalismului, pozitivismului și scientismului care au apărut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și, cu aroganță și infantilism, l-au negat pe Dumnezeu și viața de apoi. Sub pretextul de a face omul fericit, această ideologie limitată la preocupările materiale și pământești a vrut să stârpească orice sentiment religios, orice dorință de veșnicie, orice abordare spirituală; dar, în loc să elibereze individul și să emancipeze masele, le-a înrobit unor idoli precum progresul, banii, plăcerea, notorietatea și sinele atotputernic.
Negarea transcendenței divine și a unei lumi invizibile nu-i face pe oamenii moderni mai liberi sau mai fericiți, dar de ea beneficiază politicienii lacomi și șarlatanii care își vând sistemul sau rețetele lor de bunăstare, tuturor stăpânilor ca să nu gândească... Cetățeanul se găsește redus la starea pasivă de consumator și spectator, absoarbe tot timpul zgomote, imagini, sloganuri, fără spirit critic, îngrozitor de obedient. Lipsit de interioritate și de relații de viață cu ceilalți, este sortit virtualului, rețelelor de socializare, mirajului ecranelor.
Astfel, polemiști, pelerini ai Absolutului precum Bloy, Péguy, Bernanos, Berdiaev, Soljenițîn au denunțat acest lucru cu mult înaintea mea, dar vocile lor profetice rămân „neauzite”. Filosofii greci și romani și profeții biblici vorbesc și ei despre vremuri de fericire și mângâiere, dar acestea nu au nicio legătură cu rețetele de dezvoltare personală și cu nenumăratele terapii. Fericirea de aici de pe pământ nu este altceva decât a trăi conform Binelui, a dobândi înțelepciune, a-ți înălța sufletul și a contempla realitățile cerești și, de asemenea, a răspândi semințe de frumusețe și iubire în jurul tău.
© CCC
Ce singuratice aisberguri suntem! Ce putine lucruri avem a ne spune!
Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Omul solitar gandeşte singur şi creează noi valori pentru comunitate.
© CCC
Nevoia de recunoaștere pare să fie călcâiul lui Ahile al fiecărui individ. Ea explică faptul că, pentru a se simți înțeleși sau acceptați, majoritatea oamenilor preferă să renunțe la libertatea lor, la singularitatea lor.
(Spiritul singurătăţii)
© CCC
Singurătatea este o detașare care duce la o revărsare a preaplinului. Dacă nu dă roade, este doar izolare.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Aș vrea să adorm așa cum avansez în iubire: cu imposibilitatea de a mă întoarce, arzând până la ultima toate corăbiile mele cântătoare.
© CCC
Singuratatea e poate o forta, dar desigur nu aduce fericirea.
Am fost singur timp de doua mii de ani - timpul copilariei. Nimeni nu este responsabil de aceasta singuratate. Am baut liniste, m-am hranit cu cer albastru. Am așteptat. Intre mine si lume se afla un parapet pe care statea un inger de paza, tinand in mana stanga o floare de hortensie - un fel de bulgare albastru. In timpul acestor doua mii de ani de captivitate, am studiat cu atentie multe carti.
(Prizonier in leagan)
© CCC
Nimeni nu descopera vreodata profunzimile propriei singuratati.
© CCC
Singurătatea trebuie căutată în oraşele mari.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună clampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţi-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
(Singurătate)
Parisul e o solitudine populata; un oras de provincie e un desert fara solitudine.
Viața, in esenta, este solitara, iar oamenii casatoriti si necasatoriti difera doar prin faptul ca noi ne simtim singuri atunci cand suntem cu noi insine, iar ei se simt singuri atunci cand sunt impreuna.
(Amintiri si suveniruri)
© CCC
Singurătatea este un cadou regal pe care îl respingem pentru că în această stare ne descoperim infinit de liberi, iar pentru libertate suntem mai puțin pregătiți.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Toata problema vietii este aceasta: cum sa infrangi propria singuratate, cum sa comunici cu ceilalti.
Dar, sub masca rece a unei lumi de gheaţă, strivit de risipa de vorbe şi rostiri mincinoase, ochiul său se simte părăsit. Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătăţii, al izolării în cosmos. Nu ştiu dacă vreodată aţi încercat acest sentiment într-un strigăt comprimat de disperare. De timpuriu, Cioran percepe existenţa, prin prisma negativităţii exacerbate, ca o cădere, un declin, o voluptate satanică, însemnată de tragicul experienţei individuale. Totodată, cetăţeanul român ajunge la stadiul de “erou turmentat” din cauza unei monotonii insuportabile, sau a recunoaşterii unei limitări personale organice. Idealizează violent, utopic.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.