Există o mare diferență între fragilitate și sensibilitate. Sensibilității îi place să freamăte, să vibreze, să se entuziasmeze. Fragilitatea se teme să nu se frângă. O persoană fragilă se teme să nu fie făcută și mai fragilă: trebuie deci să fie menajată, liniștită, înconjurată. O ființă sensibilă nu caută să se protejeze, ea primește în mod constant fiecare suflare a vieții. Fragilitatea visează la soliditate. Sensibilitatea își desfășoară muzicalitatea. Cu siguranță, specia umană este precară, iar rasa umană, deosebit de insensibilă. Dar ființa spirituală se dovedește a fi puternică: eminamente sensibilă, nu fragilă.
© CCC
Aș vrea să adorm așa cum avansez în iubire: cu imposibilitatea de a mă întoarce, arzând până la ultima toate corăbiile mele cântătoare.
© CCC
Cine spune tovarăș spune înțelegere, împărtășirea punctelor esențiale, afinități ale inimii, inteligenței și spiritului. Prietenia este foarte rară, prietenia spirituală, și mai rară. Fericit cel care, în călătoria lui, aici pe pământ, întâlnește și chiar parcurge o cale lungă cu unul sau doi „tovarăși” de drum!
© CCC
Căutarea înțelepciunii nu este o aventură colectivă, ci un proces singular și solitar. Mă feresc mereu de formulele atotcuprinzătoare care îneacă individualitățile și declară, ca în reclame, „tuturor ne place asta”, „toți facem asta”. Fiecare ființă este unică, aceasta este minunea, cel puțin dacă ești conștient de asta.
© CCC
Actuala lume occidentală rămâne sub imperiul raționalismului, pozitivismului și scientismului care au apărut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și, cu aroganță și infantilism, l-au negat pe Dumnezeu și viața de apoi. Sub pretextul de a face omul fericit, această ideologie limitată la preocupările materiale și pământești a vrut să stârpească orice sentiment religios, orice dorință de veșnicie, orice abordare spirituală; dar, în loc să elibereze individul și să emancipeze masele, le-a înrobit unor idoli precum progresul, banii, plăcerea, notorietatea și sinele atotputernic.
Negarea transcendenței divine și a unei lumi invizibile nu-i face pe oamenii moderni mai liberi sau mai fericiți, dar de ea beneficiază politicienii lacomi și șarlatanii care își vând sistemul sau rețetele lor de bunăstare, tuturor stăpânilor ca să nu gândească… Cetățeanul se găsește redus la starea pasivă de consumator și spectator, absoarbe tot timpul zgomote, imagini, sloganuri, fără spirit critic, îngrozitor de obedient. Lipsit de interioritate și de relații de viață cu ceilalți, este sortit virtualului, rețelelor de socializare, mirajului ecranelor.
Astfel, polemiști, pelerini ai Absolutului precum Bloy, Péguy, Bernanos, Berdiaev, Soljenițîn au denunțat acest lucru cu mult înaintea mea, dar vocile lor profetice rămân „neauzite”. Filosofii greci și romani și profeții biblici vorbesc și ei despre vremuri de fericire și mângâiere, dar acestea nu au nicio legătură cu rețetele de dezvoltare personală și cu nenumăratele terapii. Fericirea de aici de pe pământ nu este altceva decât a trăi conform Binelui, a dobândi înțelepciune, a-ți înălța sufletul și a contempla realitățile cerești și, de asemenea, a răspândi semințe de frumusețe și iubire în jurul tău.
© CCC
Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci… Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon.
Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar.
© CCC
În viața de zi cu zi, recunoaștem o ființă bună după dorința de a rămâne incognito, după gustul pentru discreție, chiar ignorare. Nu-și arată niciodată CV-ul, diplomele sau priceperea. Abia are o biografie și nu este interesată de evenimente. Dar veghează zăpada, vântul, dealurile, puful plopilor, stelele, copiii, liniștea, pe scurt tot ce este viu…
(Inventarul rătăcitor al fericirii)
© CCC
Prietenia ne oferă șansa de a ne plivi grădina interioară sau de a ne face propriul deșert să înflorească.
(A iubi din prietenie)
© CCC
Nevoia de recunoaștere pare să fie călcâiul lui Ahile al fiecărui individ. Ea explică faptul că, pentru a se simți înțeleși sau acceptați, majoritatea oamenilor preferă să renunțe la libertatea lor, la singularitatea lor.
(Spiritul singurătăţii)
© CCC
Prietenia nu este nici compensație, nici consolare pentru iubirile nefericite. Nu este vorba nici de a alege între ea și pasiunea iubirii: prietenia are caracteristica de a nu fi exclusivă și de a lărgi ființa, mai degrabă decât de a o limita sau de a o restrânge.
(A iubi din prietenie)
© CCC