Actuala lume occidentală rămâne sub imperiul raționalismului, pozitivismului și scientismului care au apărut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și, cu aroganță și infantilism, l-au negat pe Dumnezeu și viața de apoi. Sub pretextul de a face omul fericit, această ideologie limitată la preocupările materiale și pământești a vrut să stârpească orice sentiment religios, orice dorință de veșnicie, orice abordare spirituală; dar, în loc să elibereze individul și să emancipeze masele, le-a înrobit unor idoli precum progresul, banii, plăcerea, notorietatea și sinele atotputernic.
Negarea transcendenței divine și a unei lumi invizibile nu-i face pe oamenii moderni mai liberi sau mai fericiți, dar de ea beneficiază politicienii lacomi și șarlatanii care își vând sistemul sau rețetele lor de bunăstare, tuturor stăpânilor ca să nu gândească... Cetățeanul se găsește redus la starea pasivă de consumator și spectator, absoarbe tot timpul zgomote, imagini, sloganuri, fără spirit critic, îngrozitor de obedient. Lipsit de interioritate și de relații de viață cu ceilalți, este sortit virtualului, rețelelor de socializare, mirajului ecranelor.
Astfel, polemiști, pelerini ai Absolutului precum Bloy, Péguy, Bernanos, Berdiaev, Soljenițîn au denunțat acest lucru cu mult înaintea mea, dar vocile lor profetice rămân „neauzite”. Filosofii greci și romani și profeții biblici vorbesc și ei despre vremuri de fericire și mângâiere, dar acestea nu au nicio legătură cu rețetele de dezvoltare personală și cu nenumăratele terapii. Fericirea de aici de pe pământ nu este altceva decât a trăi conform Binelui, a dobândi înțelepciune, a-ți înălța sufletul și a contempla realitățile cerești și, de asemenea, a răspândi semințe de frumusețe și iubire în jurul tău.
© CCC
Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună clampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţi-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
(Singurătate)
Cat e de crud, cand te afli intre ai tai, strain.
Originalitatea prosperă într-o stare de izolare liberă de influențele exterioare care sunt nocive pentru mintea creatoare. Fii singur, acesta este secretul invenției, fii singur, atunci se nasc ideile.
Un singuratic reprezintă doar umbra unui om, iar cel care nu e iubit, e singur pretutindeni.
Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.
Cea mai mare suferinta este sa te simti singur, fara iubire, abandonat de toti.
© CCC
Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti,
Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…
Infernul se afla in intregime in acest cuvant: singuratate.
© CCC
Singuratatea este posibila doar atunci cand esti foarte tanar, cand ai in fata toate visurile tale, sau atunci cand esti foarte batran, cand ai in urma toate amintirile tale.
(Deci...)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.