Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Singurătatea trebuie căutată în oraşele mari.
Și cruda singurătate
Pe care fiecare o descoperă în sine, dacă iubește,
Cade acum, infinită,
Mă desparte de tine pentru totdeauna.
(Sentimentul timpului)
© CCC
Adevăratul singuratic nu caută nici să placă, nici să fie consolat. Marea lui putere vine din faptul că nu este tulburat de acțiunile și opiniile lumii.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Parisul e o solitudine populata; un oras de provincie e un desert fara solitudine.