Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "inutilitate"

Mi-ar plăcea foarte mult această critică a poeziei: poezia este inutilă ca ploaia.

(Uz intern, 1951)

© CCC

Mare este vina unui război inutil.

© CCC

Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.

Exista trei feluri de gandiri: cei care inteleg singuri, cei care apreciaza ceea ce inteleg altii si cei care nu inteleg nici singuri, nici cu ajutorul celorlalti; prima este cea mai folositoare, a doua este buna, a treia, inutila.

Dacă bunăstarea egoistă e unicul scop al vieţii, atunci viaţa devine mai repede inutilă.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.